Trebuie să mărturiesc un păcat groaznic. Eu am declanşat pandemia de covirus. Și asta într-o manieră veche de când lumea: l-am tras pe Dracu’ de mustăţi, adică am cobit.
Era pe la jumătatea lui decembrie, şi tocmai începusem antrenamentul la băut în vederea sărbatorilor de iarnă. Mă găseam într-un local liniştit în faţa unui pahar de vin şi într-o companie plăcută. Şi cum vinul îmi trezise, ca de obicei, dorinţa de a face pe deşteptul, am început să bat câmpii cu graţie emiţând cugetări socio-istorice.
Am afirmat că generaţia noastră, (pentru că era, oarecum, si generaţia companiei mele), este prima generaţie din istoria omenirii care a trecut prin viaţă fără să fie lovită de vreo calamitate majoră.
Sigur, am prins noi un cutremur si un soi de revoluţie, dar astea nu se compară cu WW2 şi cu violenta revoluţie sovieto-comunistă care au schimbat radical vieţile părinţilor noştri, sau cu cele două doua războaie mondiale plus Marea Criză prinse de bunici, sau cu multele războaie ceva mai mici dar condimentate puternic cu epidemii, trăite de stră-strămoşii noştri, pe când ciuma, holera, variola şi polio ieşeau la seceriş de câteva ori pe durata vieţii unui om.
Istorie agitată.
Nemaivorbind că până să apară tratamentele cu antibiotice prin anii 40’, erau oameni care făceau o infecţie la o măsea sau luau tuberculoză sau doar se înţepau într-o sârmă ruginită şi pe urmă doctorilor nu le venea să creadă cât de repede ajungeau acei oameni în fază terminală.
Noi când am venit, am găsit şi antibiotice şi vaccinuri si anticoncepţionale (astea mai pe sub mână). Şi am mai găsit zona noastră geografică sătulă de războaie, sau mai precis pacificată cu tunul de comunişti. Trai pe noi, deşi ne uitam des în sus după bombe atomice…
Dar să revenim la localul în care prin decembrie mă miram ce ieftin şi uşor am trecut noi prin viaţă. Când a auzit ce debitam, eleganta mea companie a râs fără voioşie şi mi-a spus să tac naibii din gură, că am gura proastă. Şi a avut dreptate.
Cine nu trebuia m-a auzit.
Şi-a ridicat botul în sus, m-a ascultat prin grosimea câtorva mii de km de lavă, piatră şi pământ care ne despărţeau (vorbesc despre Administratorul Parcului de Distractii Pentru Ticăloşi, situat undeva în Adâncul Pământului, în zona fierbinte) apoi a clătinat supărat din coarne şi a mârâit: „Aşa deci, aţi fost prea liniştiţi… biineee…” S-a uitat împrejur şi a strigat către un supus negricios care trecea grăbit, tropăind din copite: „Unde fugi drace?” „În China mă duc, Întunecimea Ta. Savanţii chinezi fac nişte drăcii în laboratoare, şi merg să-mi bag coada în eprubete ca să le meargă rău” a răspuns dracul cu vrednicie în priviri. „Foarte bine” a zis Şeful, „şi dacă tot te duci cu treabă, ia din raftul ăla borcanul pe care scrie “Sarscovdoi” şi împrăştie-l pe unde te duci, ca să se mai agite şi ei, că i-am auzit cum se vaită că se plictisesc!”.
Peste câteva zile în Wuhan s-a dezlănţuit iadul.
Compania mea de atunci m-a sunat şi m-a întrebat dacă urmăresc ştirile şi dacă îmi dau seama cine a declanşat tot deranjul, cobind într-o zi de vineri 13 cu cea mai rea gură din Univers, într-un local din Capitală. Am zis că bănuiesc cine, apoi am vrut să-i explic cum văd eu evoluţia bolii in România. Mi-a închis telefonul imediat.
Să nu credeţi că Ăl’ Cu Coarne ne aude pe toţi, tot timpul. Nicidecum! Aude doar pe câţiva preferaţi, pe cei cunoscuţi sub diferite nume ca: gură rea, cobitor, piază rea, gură spurcată, „persoană care are gura aurită cu… (nu pot să scriu asta)” etc. Iar eu fac parte din club. Sunt Vicepreşedinte.
Aşa că voi, cei care vă ştiţi că aveţi gură rea, mergeţi des la dentist şi păstraţi-vă sănătoşi măcar dinţii din faţă. Iar când vă vine să cobiţi, muşcaţi-vă cu ei naibii limba aia, că cine ştie ce Dracu’ mai porniţi şi voi.
Romanian
English
