Lung, lung și iarăși lung
Iarna e momentul cel mai bun când poți visa la cursele lungi, lungi de peste vară. Aveți mai jos câteva recomandări.
de Adrian Ber
Credeți cumva că un maraton e lung? Sau că Philippides a murit doar după 42 de kilometri? Nicidecum, el era curier profesionist și a alergat 240km în două zile de la Atena la Sparta. Tot în aceeași săptămână, a alergat aceeași distanță înapoi, apoi până la Marathon, a participat la o bătălie și de-abia dupâ aceea ultimii și fatalii 42km. Și asta pe teren accidentat, căldură și umezeală.
Dar a fost suficient pentru cei dornici de aventură. Mănușa a fost aruncată și provocarea continuă.
Citisem odată că alergarea pe distanțe lungi e cea mai ieftină metodă de a te droga. O explicație științifică ar exista, pentru că după aproximativ 45-90 de minute se eliberează endorfine în corp, ceea ce creează senzația de plăcere. Nu e de mirare că cea mai lungă cursă oficială se numește The Self-Transcendence 3100 mile. Numele e sugestiv și în ceea ce privește distanța – 4989 km. Cursa a fost inițiată de Sri Chinmoy în 1996 având inițial doar 4345 km, fiind extinsă la distanța actuală în 1997. Evident, există și un timp limită: 52 zile, adică o medie de 97.82 km pe zi. În fiecare zi. Pare mult? După cum ziceam, a fost doar o provocare.
Recordul e deținut la masculin de Madhupran Wolfgang Schwerk din Germania cu timpul de 41z8h16m29s și la feminin de Suprabha Beckjord din SUA cu timpul de 49z14h30m54s. Un calcul rapid și reiese că ar fi terminat un maraton în peste 8 ore – dar poți să stai treaz atâta timp? Refăcând calculele cu doar 6 ore de somn, rezultă 6 ore per maraton, 3 maratoane pe zi, … Câștigătorii cei mai frecvenți sunt finlandezul Asprihanal Aalto (7 ori) și americanca Suprabha Beckjord (11 ori!). Finlandezul s-a apucat de alergare la 25 de ani din hobby, lucrează ca și curier, a fost numit ambasador al sportului și este supranumit „Finlandezul zburător”. Nu e prea de mirare, nu?
Problema la această cursă este că trebuie să termini 5649 de ture în cartierul Jamaica, Queens din New York. Plictisitor? Nu-i nimic, există și variante mai variate.
Ți-e frică să zbori cu avionul și vrei să vezi America de la vest la est? Atunci ai 70 de zile să ajungi din Los Angeles în New York, adică nu mai puțin de 5509.59km. Evenimentul inaugural din 1928 a strâns 199 de participanți la start, dar doar 55 la final. În anul următor, Harry Abrams a alergat singur aceeași distanță în sens invers. Evenimentul a fost organizat sporadic în 1992-1995, 2002 și 2004.
Bătrânul continent a dat și el replica – Trans Europe Foot Race. Au existat până în prezent trei ediții:
- 2003 de la Lisabona la Moscova în 64 zile pe o distanță de aproximativ 5100 kilometri. Au terminat doar 22 din 44, câștigător fiind germanul Robert Wimmer la masculin și Mariko Sakamoto la feminin, singura finalistă de altfel.
- 2009 de la Bari, Italia la North Cape, Norvegia, din nou 64 zile și o distanță de 4485 kilometri. De data asta au fost 45 de finaliști din 67 de înscriși, câștigător fiind tot un neamț, Rainer Koch la masculin și Takako Furuyama din Japonia la feminin.
- 2012 de la Skagen, Danemarca la Gibraltar. Din nou 64 de zile și o distanță de 4178,5 km. 52 concurenți, 29 finaliști, câștigător tot un neamț, Henry Wehder, la masculin și olandeza Ria Buiten la feminin.
Australia nu are o cursă dedicată, dar peste 30 de oameni au traversat-o în diferite direcții, implicați în special în proiecte caritabile.
Dar astea sunt în general alergări de șosea. Credeți că iubitorii genului trail au stat degeaba? Run Across America on Trail a adunat la start patru alergători, din care doar doi (Jennifer Bradley și Mike Samuelson) au ajuns la finish după ce au parcurs 5315.42km în 80 de etape. Aventura a pornit de la Twin Harbors State Park în Washington și s-a terminat la Cape Henlopen State Park în Delaware, incluzând peste 3000km de alergare pe șosea.
Tot în SUA, există și vestita Appalachian National Scenic Trail sau AT care se întinde pe 14 state și 3506km, recordul actual de traversare fiind sub 48 zile.
Revenind pe plaiuri autohtone nu se poate să nu menționez Trans-Romania Run (TRR sau Diagonala Nebunilor) o cursă inaugurată în 2011 și aflată deja la a treia ediție, în care se parcurg mai mult de 800km în 14 zile, traversând România în diverse direcții.
Opțiuni există – spor și la mai mulți kilometri. (va urma)