luni, noiembrie 25 2024
Sunt mai greu de redat în cuvinte emoțiile, durerea, bucuria, tristețea, prietenia. Sau un efort care a putut dura mai bine de o zi. Șapte imagini și doar cîteva cuvinte încearcă însă să vorbească despre toate acestea. A fost Transylvania 100k, ediția a cincea.

Transylvania 100k e un concurs de alergare montană ce se desfășoară în masivul Bucegi. Anul acesta au fost cinci probe: 20km, 30km (+2542m diferență de nivel cumulată), 50km (+3328m), 80km (+4980m), 100km (+6486m).

Cursele scurte (20km, 30km, 50km) nu au ridicat prea multe probleme. Prima – unde au fost 157 de finișeri – este destinată celor care vor să se inițieze în alergarea montană / mersul pe munte. La 30km au fost 210 finișeri și 5 abandonuri, iar în cursa de 50km au fost 272 finișeri și 12 abandonuri.

Competiția e una ideală pentru cei care au sentimentul de porcușor al existenței. Da, există şi aşa ceva. Îl simți cînd ai cef să alergi prin noroi, să te prăvălești la vale, pe poteca îngustă cu urme de zăpadă, dar mai ales cu noroi. Pleosc, pleosc, pleosc. Să te bucuri cînd calci în ochiuri de apă, în băltoace noroioase, prin zăpada murdară. Buf. Aluneci. Cazi. Te ridici. Zîmbești zloatei. Aluneci. Mai cazi puţin. Ești ud, murdar, dar îți vine să chiui.

Anul acesta a plouat mult. A fost frig. Mai puțină ceață decît de obicei. Cel mai mult, au suferit, desigur, cei de la cursele lungi. Acolo există real riscul să te rătăcești, însă anul acesta marcajul suplimentar a fost mult mai bun decît la edițiile precedente. La cursele lungi oboseala atîrnă mereu mai greu. La cursa de 100km, germanul Sebastian Koehler a ajuns la finiș după mai bine de 35 de ore. Cîștigătorul, Bartha Balint (România) a făcut cu aproape 20 de ore mai puțin.

La cursele lungi, rata abandonului a fost destul de mare. În cursa de 80km au fost 53 finișeri și 10 abandonuri. În schimb, în proba cea mai lungă, au fost 135 de finișeri și 56 de abandonuri.

Desigur, Transylvania 100k e o competiție unde ai ocazia să îți testezi limitele fizice și psihice. Obligatoriu trebuie să rămîi mereu motivat, să nu te lași doborît de oboseală. Senzația de „runners high”, de bucurie, emoție și oboseală extremă este garantată. Dar trebuie să fii și bine echipat și bine pregătit.

Transylvania 100k e un concurs bine organizat. Nu se poate spune că alergătorii ar fi răsfățați (kit decent, puncte de alimentare cu minimul necesar) dar important e că se acordă atenția necesară măsurilor de siguranță. Ceea ce singularizează concursul este faptul că atrage foarte mulți alergători străini, atrași nu doar de ideea de castel al lui Dracula și mitul aferent, cît mai ales de frumusețea Bucegilor.

Foto: Transylvania 100k (Diana Ioana Bobeș, Andrei Manu și Bogdan Popa)

 

 

 

Comments

comments

Previous

Kinetic S&M. Recuperarea medicală și sportivă

Next

Europenele 24h. Cifre preliminare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also