vineri, martie 29 2024
  • Agenţia Mondială Antidoping a reglementat prezența substanței meldonium în organismul sportivilor suspectați că s-au dopat
  • O nouă atletă s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio
  • Au început înscrierile la crosul ”Gabriela Szabo RUNFEST”

Meldonium

Ținînd cont că nu sunt încă pe deplin cunoscute efectele folosirii meldonium în organismul sportivilor care au folosit-o înainte ca aceasta să fie interzisă, Agenţia Mondială Antidoping, WADA,  a anunţat miercuri că este permisă prezenţa unei cantităţi mai mici de un microgram de substanță în eşantioanele recoltate la controalele efectuate înainte de 1 martie 2016.

Situația nu se aplică însă și celor două sportive din România, atleta Mirela Lavric şi apoi biatlonista Eva Tofalvi, ce au fost depistate pozitiv la meldonium după această dată.

Decizia WADA a fost salutată îndeosebi de Rusia, care are nu mai puțin de 40 de sportivi (dintr-un total de 172 depistați pînă acum) pe lista celor suspectați de dopaj.

De la 1 ianuarie, Agenţia Mondială Antidoping a adăugat meldonium pe lista substanțelor  intezise, la clasa S4, modulatori hormonali şi metabolici. Meldoniumul ar fi eficient mai ales la probele de viteză, deoarece creşte vascularizarea muşchiului cardiac şi îmbunătăţeşte performanţele sportive.

Până atunci, sportivii puteau folosi medicamente conținînd substanța atât în perioada de pregătire, cât şi în competiţii.

J.O. Arsinte

Andreea Arsinte, 27 de ani, a realizat recent baremul care-i permite participarea la Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, în cursa de 20 kilometri marş de la Podebrady (Cehia), pe care terminat-o cu timpul de 1h:35min:47sec. Ea este a doua sportivă din România calificată în această probă, relatează Pro Sport. Interesant este faptul că Arsinte s-a lăsat de atletism la 21 de ani, din cauza dificultăților materiale cu care se confrunta și s-a reapucat abia acum doi ani.

gs

Gabriela Szabo RUNFEST

Au început înscrierile la a noua ediție a crosului ”Gabriela Szabo RUNFEST”, ce se va desfășura pe 7 mai la Bistrița, se arată într-un comunicat de presă.  Numărul de locuri este limitat la 1000. Doritorii au la dispoziție 6 curse, acestea fiind structurate pe categorii de vârstă, gen și abilități. Traseul este construit sub forma unei bucle de 2 kilometri, ce va fi parcursă o dată sau de mai multe ori, în funcție de cursa aleasă.

Astfel, amatorii de sport cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani vor alerga pe bucla de 2 kilometri o singură dată, iar cei care depășesc acest prag, dar nu au împlinit 18 ani, vor parcurge această distanță de două ori. Cei mai antrenați și care au împlinit minimum 18 ani pot opta fie pentru 4 kilometri – 2 ture, fie pentru cursa de 8 kilometri – 4 ture.

Înregistrarea concurenților la competiție se face exclusiv online pe pagina oficială a sistemului RUNFEST: www.runfest.ro.

Comments

comments

Previous

Dopaj. Lavric recunoaște, dar va contesta decizia IAAF

Next

Teoria relativităţii în alergare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also