Fain la Maratonul Apuseni
Aproape 1.000 de alergători și câteva sute de susținători au venit la Maraton Apuseni, la cele patru probe: maraton, semi-maraton, cros (7 km) și proba în familie (3 km). Organizarea mi s-a părut excelentă! Traseul a fost bine marcat.
Excelau mesajele de încurajare și mai ales cele haioase cu Chuck Norris, m-am bucurat să văd atâția voluntari, unii faimoși alpiniști, triatloniști ca Joe Indianu, alții copii, destui străini, care ofereau apă și mâncare pe traseu. În aceste condiții, a fost o bucurie să vin pe locul 6 la general, în preajma alergătorilor de performanță, și pe 2 la categoria 30-39 la semi-maraton, proba la care s-au înscris cei mai mulți sportivi amatori.
Cum Matei – fiul meu – a fost cel mai tânăr participant, Ioana se bucură acum de un tort!
Mai mult decât alergarea în sine mi-a plăcut atmosfera: hămăceală, bere, bronzat, povești și voie bună în care un element definitoriu a fost muzica lui Adrian Electroclown. Adi este unul dintre cei mai buni DJ din țară, combină fabulos ritmurile, de la ritmuri funk, ca în timpul zilei de sâmbătă, la afro, latino, oldies but goldies (Mondial ori The Doors mixat) etc.
De regulă, la competițiile sportive mă scoate din sărite muzica: prea tare și proastă, comercială, cu un electro beat sau rock menit să fie energic și motivațional, dar care înghite prin zgomot emoția și vibrația participanților. Îmi amintește cumva ritmul acesta pseudo-optimist și comercial de patronul Janis din Cluj, care are mai mai multe baruri. El alegea muzica pentru un club și elimina muzicile mai melancolice la discuțiile cu un DJ pe motiv că muzica nu predispune la consum. Dacă aș fi organizator de concursuri, Electroclown ar trebui să fie un „must have” la competiții, mai ales că reușește să se uite la public și mixează pentru mai multe generații. La start, în timp ce alții își fixau cronometrele, dansam relaxat, ca într-un club sau pe-o terasă.
Inițial m-am înscris la maraton, dar mă simt prea obosit în ultimul timp, cu 5-6 ore de somn pe noapte și nici n-am timp de alergări (35 de minute, maxim o oră, de trei-patru ori pe săptămână). În plus, îmi simțeam glezna cu probleme pentru că alerg de la lucru, din Feleac în Mănăștur, prin pădure doar la vale, mai ales că ajung de două ori mai repede decât cu microbuzul spre centru și apoi cu autobuzul ori bicicleta spre Mănăștur.
Dar o să revin asupra acestui aspect legat de deplasarea în oraș și în preajma lui. Apoi, combinația de alcool și tutun au pus capac planurilor de maraton. Ca în alte ocazii, trebuie să decid mai clar ce priorități am, că nu merg toate: viață de familie, joburi, cercetare, activism, socializare boemă prin cafenele. Hehe, decizia mea ar fi să renunț la joburi, să îmi pice vreo moștenire și să duc o viață de boier rentier!
Ca să mă întorc la cursă: vremea a fost bună pentru alergare, soarele pe alocuri dogoritor alterna cu vântul răcoritor, cu pădurea încă umedă și răcoroasă și cu cerul înnorat dând timp corpului să se refacă când devenea prea cald. După mult timp, am încercat tricoul de alergare al competiției care are o culoare cărămizie plăcută pentru ambele sexe. Cum nu era înghițit de logo-uri corporatiste prea vizibile, l-am purtat. De regulă, nu le port, mai ales că majoritatea concursurilor nu au mesaje civice și pedagogice ca la Maraton Apuseni. Printre obiective, organizatorii Clubul Alpin Român -Secția Universitară Cluj, Natura Transilvaniei și msg systems România, anunță:
„1. organizarea de cursuri, tabere, ateliere și activități educativ-sportive destinate comunității locale, în special copiilor și tinerilor din Apuseni
2. integrarea unei păduri seculare din zona Băișoara în rețeaua ariilor protejate din Apuseni
3. construcția unui centru de activități montane pe traseul Maraton Apuseni msg systems, cu o arhitectură inspirată de colibele tradiționale din zonă”.
Pe viitor, aș sugera ca aceste campanii eco să fie măcar pe jumătate la fel de vizibile ca standurile de haine și de încălțăminte, dacă se dorește un minim impact. Cum recent am lansat clubul eco-sportiv SOS (Societate Organizată Sustenabil) în interiorul Centrului Comunitar „Fabrica Fabrica de Timp Liber – Free Time Factory”, cu mai multe campanii în derulare sau preconizate în Cluj, Turda, Munții Apuseni ori pădurile din preajma celor două orașe, viitoare parteneriate, pentru o vizibilitate mai mare a acestor cauze, sunt necesare, mai ales că activismul civic în spațiul RO, în afara unor răbufniri stradale importante dar ușor reactive, se menține la un nivel scăzut.
Am văzut destule familii, mulți tineri frumoși, o panoplie de forme senzuale accentuate de echipamentul mulat pe corp. Deși obosit după cursă și cu gândul înainte de start de a renunța la alergări competitive, m-am întors încărcat cu energie și împăcat cu ideea unor antrenamente mai scurte sau cu planul participării la probe mai puțin „prestigioase” ca maratonul, ca să îmi văd mai liniștit de familie și de muncă.
Foto: Alin Igritan – Maraton Apuseni