Cu mintea beznă vs. pe urmele lui Gehl
Observații pe fugă din/despre spațiile publice ale Clujului.
Îmi place urbanistul Jan Gehl pentru acuitatea observațiilor sale. În metodele sale folosește, dincolo de notația de jurnal, cuantificări simple. Stă pe o stradă și numără câți oameni trec și cu ce viteză pe o distanță anume. Pe baza datelor pe care le produce pentru autorități sau în scop academic, spațiile publice studiate sunt îmbunătățite. Unele străzi devin pietonale sau mobilitatea își mută accentul dinspre traficul auto spre cel pietonal și ciclist.
Recent am făcut un lucru similar, dar în fugă. De aceea, aproximez, nu număr. Dar cu alte ocazii fac și numărători alături de câteva zeci de studenți, coordonați de Călin Goina, de la Facultatea de Sociologie, cu care colaborez într-o micro-cercetare privind utilizarea spațiilor verzi din partea de vest a orașului.
Alerg în Parcul Babeș, sâmbătă, la 19.30, în al doilea oraș al țării. Trec de o alergătoare pe pistă, înainte cu 5 minute văzusem pe altcineva. În rest, pustiu. Parcul e cel mai mare spațiu verde al orașului. Pe alei, puțini trecători veniți dinspre bazin.
Sala de sport „Vasile Geleriu” închisă, Sala de Atletism închisă, toate terenurile reabilitate închise: de fotbal, baschet, volei etc. Pe alei, beznă cu excepția aleii principale. Pe pistă e întuneric, pe turul de 800, spre Someș, întuneric, pe aleile dinspre terenurile de tenis din capătul parcului e întuneric. Pe aleea care desparte Parcul Babeș de Parcul Rozelor e beznă.
Două excepții: în noua sală de sport se joacă baschet și handbal, iar la bazin se înoată, dar culoarele sunt folosite sub capacitatea lor (pe unele e doar o persoană). Cu totul, câteva zeci de oameni.
Este vina celor 100.000 de studenți ori a celor peste 300.000 de clujeni care nu ar vrea să facă mișcare? În mică măsură, căci parcul este gândit cu mintea beznă de administrația UBB, astfel încât să intre cât mai puțină lume. Fără porți ca să comunice cartierele între ele, cu garduri, fără lumini, cu terenuri închise în ciuda gratuității pentru studenți, cu taxă pe alei.
Ies din parc, iar pe malul Someșului e ceva mai multă lumină. Și mai multă lume.
O femeie în cărucior cu rotile pe pista de biciclete proaspăt asfaltată povestește cu proprietarii unor câini. Un biciclist trece, alții se plimbă, un cățel aleargă după mine și mă latră.
Mă îndrept spre Parcul Central care e animat. Sute de oameni așteaptă să intre în Polivalentă la un eveniment. În parc sunt sute de trecători, majoritatea tineri, femei cu copii la plimbare și câțiva alergători cărora le fac cu mâna.