luni, noiembrie 25 2024

De fapt, problema e cum să faci să aluneci cât mai puțin atunci când nu ai de ales și alergi pe porțiuni cu zăpadă sau chiar gheață. Este oare posibil? Soluții ar fi.

Variantele pe care le prezentăm mai jos:
  • Yaktrax
  • Crampoane
  • ”Plăci” anti-derapante
  • ”Șenile”
  • Șosete tradiționale

aaCum în ultimele zile a cam fost zăpadă și gheață, iar vremea de iarnă pare să se mențină, am zis să reamintim  câteva metode de a evita alunecarea în timpul alergării în aceste condiții. Nu în ultimul rînd, se apropie Gerarul, iar acolo se aleargă cam cum vedeți în imaginea de mai sus.

Yaktrax* Yaktrax. Nu au o traducere în limba română, a început să se încetățenească ca termen de sine stătător. Sunt un mix de “lanţuri” şi de crampoane, care îmbracă talpa pantofului de alergare. Au o foarte bună aderență pe zăpada bătătorită. Conferă stabilitate și poți împinge bine în picioare în timp ce te deplasezi.

În zăpada înaltă și afânată nu prea sunt de mare folos. Sunt foarte ușoare și potrivite chiar și pentru porțiunile cu gheață, unde au o aderență mai mult decât mulțumitoare. Rezistente la abraziune, sunt totodată protejate anti-ruginire și anti-tăiere (pentru protecția mîinilor). Se găsesc cam prin majoritatea magazinelor cu echipament de sport.

crampoane* Crampoane. Sunt fie bucăți mici de talpă groasă, de cauciuc sau material plastic care sunt aplicate pe talpa încălțărilor de alergare, fie cuie sau colți de oțel fixate pe talpă.

Asigură o aderență și stabilitate foarte bună, sunt comode, dar mai greoaie decât modelele prezentate mai sus. La limită, puteți urma sfaturile de aici și să improvizați ceva pe cont propriu.

Stabi* STABILicers. Sunt oarecum o combinație de yaktrax și modelele cu crampoane, fiind un fel de plăci anti-derapante ce se montează pe talpă. (vezi foto stînga). Diferite modele se găsesc în mai toate magazinele de munte din România.

* ”Șenile”. Modelele ce sunt disponibile la noi sunt Chaisen Light sau Chaisen Pro. Sunt ca un fel de „șenile” care vă vor transforma păpucii voștri de alergare în veritabile „snowmobile”. Sunt formați dintr-o rețea de țepi din oțel legați între ei prin lanțuri și care se strâng pe papuci printr-un elastomer special care nu își pierde din elasticitate nici la -60 grade Celsius. Mai multe detalii, inclusiv despre unde se găsesc, aveți aici.

* Ciorapii tradiționali. E o variantă neortodoxă, însă verificată – și pe deplin funcțională – la mai multe concursuri: se taie vârful a două șosete mai groase, care se încalţă ulterior peste pantofii de alergare. O bună bucată de vreme, până când ciorapii se rod, nu veți avea nicio problemă de alunecare pe porţiunile cu zăpadă şi gheaţă.

Și pentru că tot am făcut recomandări de produse, să spunem că la magazinul online Running Warehouse sunt reduceri de sezon. Detalii aici.

Comments

comments

Previous

”Circuitul Carpaților”. Ediția pilot

Next

Kalenji. Noutățile anului 2016 (I)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also