Andrei Nana. Și mai mult
Un român stabilit în Statele Unite a terminat o cursă de 500 de kilometri. Atît.
Andrei Nana spune în glumă despre el că are ”gene de vampir”. Asta nu numai pentru că s-a născut și a trăit mult timp în Transilvania, ci și pentru că are o aparent stranie predispoziție spre suferința completată de sînge.
Genele sale au fost din nou ”puse la treabă” într-o recentă ispravă cînd a reușit să parcurgă traseul Vol State 500k, o cursă ce pornește din Dorena Landing, Missouri și se termină în Georgia. Se traversează astfel cinci state, de-a lungul unui drum de 314 mile (500 km).
Timpul realizat de Andrei Nana 143h:00min:52sec. Sau, altfel spus, 5 zile și 23 de ore. Date despre rezultatele celorlalți participanți se găsesc aici.
”Planul meu era să scot un timp cu vreo 43 de ore mai puțin. Cursa a fost însă extrem de dificilă, cu temperaturi peste zi de 40 grade. Nu am găsit nici magazine deschise peste noapte de unde să pot cumpăra gheață sau ceva ca să mă alimentez, așa că mult timp am alergat consumînd resursele interne. Am avut parte și de niște rosături severe, ce au sîngerat și s-au infectat, iar asta m-a făcut să caut asistență medicală în afara traseului cursei. S-au adăugat astfel alți kilometri parcurși,” spune Andrei Nana pe pagina sa de Facebook.
Vol State 500 are o istorie de 300 (doar 30, de fapt) de ani, dar ediția de anul acesta a fost din nou ultima, deoarece numele său oficial este ”The Last Annual Vol State”, asta în ideea că fiecare concurent spune, la sfîrșit, că ea este ultima la care va participa vreodată.
Se aleargă în două categorii: „crewed”, cu echipă de sprijin și „screwed” fără susținere. Alergătorii „screwed” nu au voie să accepte ajutor de la echipele celor „crewed” (singura excepție este că poți accepta ajutor de la străini neasociați cu competiția, de exemplu dacă se trece printr-un sat un localnic îți oferă apă, poți să o iei).
Pînă anul acesta, recordul de timp al cursei era deținut de către Joe Fejes (2013), care a parcurs cei 500 de km în 80h:10min:16sec. Actualul record a fost stabilit de Greg Armstrong, care a mai tăiat circa o oră din timp, ducîndu-l la 79h:09min:49sec.
Mai există și o cursă separată, a unui alt organizator, unde distanța este parcursă în echipe de două, trei sau patru persoane.
Andrei Nana are un palmares bogat ca ultramaratonist. Printre altele el deține și recordul de distanță într-o cursă de 24h, realizat de un alergător român, respectiv 204,4km.
PS – Articolul a suferit o serie de modificări, deoarece documentarea s-a făcut în fugă, de pe plajă.
Foto: ahiva personală