La marginea Clujului. În alergare
Mă strecor printre gratii…
Alerg din Mărăști în jurul primului lac din Gheorgheni. E plăcut cu apa și sălciile în jur, dar pustiu, poate din cauza frigului. Mai văd doi alergători la turul de 1 km. Trec apoi spre baza sportivă de peste 9 hectare din spațiul fostului cartodrom. Alerg pe stradă, pentru că baza nu e legată de zona lacurilor și a fostei pepiniere prin alei pietonale, așa cum am propus în mai multe rânduri.
Sunt zvonuri că baza se va deschide în câteva zile, deși termenul inițial era vara anului 2016. Mă bucur că pot alerga înăuntru înainte de inaugurarea oficială pentru că crearea unui spațiu public de anvergură este o cerere constantă în estul Clujului lipsit de spații verzi, de baze sportive și de zone de loisir. În plus, am participat la revendicări pentru un astfel de spațiu de-a lungul anilor, iar primarul a promis cel mai mai mare parc al orașului, de peste 60 de hectare.
Dar baza sportivă, dincolo de frumusețea ei, nu se leagă deloc de planul Parcului Est – Între Lacuri. Este înconjurată de gard, iar unii copii de la blocurile care s-au construit în zonă ar trebui să ocolească și 1 km pentru a ajunge înăuntru. Apoi, cursul de apă nu este pus în valoare deloc, evident tot din cauza gardului. Apa Becașului ajunge până la glezne, deci nu ar fi un pericol pentru copii.
Dimpotrivă, ar putea observa fauna și flora bogată din stufăriș, așa cum am admirat eu fazanul care venea dinspre pârâu printre gratii. În broșura Celălalt Cluj, realizată de studenți la Arhitectură, dar și de alte facultăți, coordonați de Planwerk, cu consultarea mea și a lui Radu Mititean, am încercat să punem în valoare, printre altele, cursul apei.
Bineînțeles, tot proiectul bazei sportive e cu probleme majore. E făcut fără consultări și e lipsit de calitate pentru că e realizat pe baza celei mai ieftine oferte de proiectare. De exemplu, în proiect este anunțată o pistă de atletism pe care am vrut să alerg. Dar pista e din asfalt, deci nu are sens a o numi de atletism. Este o „pistă” din material sintetic, dar de doar 200-300 de metri și merge șerpuitor, nu ca o pistă clasică de 400 de metri. Apoi, alte terenuri de sport sunt înconjurate de garduri, ceea ce arată că accesul e gândit pe baza unei taxe.
Cel mai deranjant este că încă nu este instalată canalizarea, iar fecalele de la blocurile din jur și multe alte mizerii sunt deversate direct pe un teren de iarbă. Sper să nu se facă vreo inaugurare înainte de a instala conducta. Și ar fi păcat dacă acea conductă ar duce spre pârâul care străbate marginea fostei pepiniere pentru că ar diminua din frumusețea unui spațiu care este văzut de biologii clujeni drept cel mai bogat eco sistem local pentru păsări alături de unele porțiuni ale Someșului. Nu intru în mai multe detalii cu privire la erorile care s-au făcut cu privire la baza sportivă.
În fugă, trag aerul curat și rece, expir lent, mă limpezesc, alung emoțiile negative, mă concentrez pe ce-i de făcut. Sper ca primăria să accepte dezbaterile propuse nu doar de mine, ci de multe alte persoane interesate, pentru a face un parc de cinci ori mai mare ca cel central, așa cum în trecut a acceptat pietonalizarea aleii din jurul primului lac sau prezervarea zonei în PUG ca spațiu verde, fără alte construcții.
Ies din bază, alerg prin cimitirul militar, mă opresc la mormântul bunicului meu câteva clipe. Îmi amintesc de zâmbetul bunicului. Șed în reculegere. Dar apoi alerg, straniu, tot în reculegere. Fuga îmi e zen și fluidă, devin apa pârâului pe lângă care vreau să trec. Sunt unduirea apei din lacul care azi nu pute.