Știri pe scurt. Rezultate
Nu sunt prea multe de spus despre competițiile de alergare din ultimul week-end. Un maraton pe zăpadă, o cursă montană, un triatlon, plus atletism în sală cu rezultate modeste. La noi, căci la ei se lasă cu recorduri.
Pe zăpadă
Rîșnov. A șasea ediție a Maratonului Zăpezii Isostar. Circa 80 de participanți la cele trei curse competitive (maraton, 30km și semimaraton), cărora li s-a adăugat o ștafetă cu 42 copii, unde fiecare a alergat cîte 1 km. Căștigători în proba de maraton au fost Victor Spătaru și respectiv Ionela Dobrea. Mai multe detalii aici.
Petroșani. A patra ediție a Parîngul Night Challenge, o competiție de tip Vertical Race desfășurată în nocturnă, cu două probe, alergare și respectiv ski de tură. Peste 80 de sportivi înscriși. S-a alergat pe un traseu de circa 4,5 km (+1000m diferență de nivel), cu sosire pe vf. Parîngul Mic (2074m). Căștigător la masculin a fost Gyorgy Szabolcs – 45min:57sec, iar la feminin Ingrid Mutter – 56min:39sec.
Izvorani. A șasea ediție a triatlonului Winter Tri Challenge. Circa 400 de participanți la cele patru probe (triatlon individual și ștafetă, duatlon individual și ștafetă). Căștigători în proba de triatlon au fost Ciprian Comisan și respectiv Adriana Neagu. La duatlon individual cei mai rapizi au fost Răzvan Doica și respectiv Ilinca Tempeanu. Rezultatele complete se găsesc aici. Și vă reamintim că și Adrian Mila a participat la acest concurs și a scris o spumoasă și instructivă relatare.
Ștefești, Prahova. A treia etapă a Ultra Penta 6H, un eveniment de alergare inedit (și competiție – căci există taxă de participare și premii, dar și antrenament competitiv). Participanții(în număr de zece) au alergat timp de maximum șase ore pe un circuit de 600 metri, pe teren accidentat. Cel mai mult a alergat Cornel Buliga – cca 50,4 km, iar la fete s-a remarcat Andra Catias – 21,6km. După trei etape (din cinci), pe primul loc este Bogdan Todea – 139,3km alergați. Detalii doar pe pagina de FB a evenimentului.
În sală
București. Campionatele naționale de atletism în sală ”Cupa de Cristal”. La start au fost 313 atleți (dintre care 115 fete), seniori și tineret, care s-au întrecut și în probe de alergare (de la 60m pînă la 3.000m). Rezultate deloc grozave, așa că nu sunt prea multe de comentat pe acest subiect. S-a vorbit mai mult despre greșeli, inclusiv despre faptul că s-a alergat cu 200m mai mult într-una din seriile probei de 1.500m feminin. Aveți aici rezultatele oficiale.
Birmingham. În schimb, campionul olimpic en titre Mo Farah a cîștigat proba de 5.000 m din cadrul Grand Prix-ului atletic în sală din acest oraș britanic, stabilind cu această ocazie un nou record european al distanței cu timpul de 13min:09sec.16/100. Momentul e special și pentru faptul că aceasta a fost ultima cursă pe care Farah, 34 de ani, și-a propus să o alerge în sală.
Imagine din timpul Maratonului Zăpezii. Sursa: Ilie Roșu