Din nou razna. Pe urmele zeilor
Gata, m-am înscris oficial la prima cursă de alergare pe anul acesta. Cum se întîmplă adesea în cazul maratoanelor mai importante, înscrierea trebuie făcută cu multe luni înainte; aşa că eu o să port numărul 609 la Olympus Marathon ce se va desfăşura pe 29 iunie în Grecia.
O să fie o alergare de 44 kilometri care pleacă de la nivelul mării şi ajunge la altitudinea maximă de 2780 metri, pe un traseu urmat în antichitate de vechii eleni ce urcau Olimpul pentru a-i aduce ofrande lui Zeus.
Pînă atunci, însă, iată calendarul provizoriu al alergărilor planificate:
– 1 mai, EcoMarathon, la Moeciu. O să fie prima ediţie a unei curse ce se anunţă frumoasă.
– 16 mai, maraton între Sighişoara şi Mediaş. Alergare pe şosea.
– 5 iunie, semi-maratonul Tuşnad. Cursă tot pe şosea, de 23 km, dar pe un traseu ce urcă mereu.
– 11-13 iunie, Triatlon la Oradea. Prima ediţie a unei competiţii de genul IronMan. Îmi propun să particip doar la cursa de înot (3,8 km)
– mijlocul lui iulie, alergarea montană Bucegi 7500. Dacă se va ţine, ar fi ediţia a doua.
– mijlocul lui august, Carpathian Adventure. Die Fantastichen Vier vor fi din nou în plină acţiune.
salut.
la Oradea nu merge sa faci doar o proba, ori le faci pe toate ori nu le faci sau te ‘cuplezi’ cu inca minim o persoana pentru restul probelor. 🙂
eu voi pedala acolo.
spor la antrenamente.
Salut Enzo
da, stiu ca la Oradea va fi si competitie pe echipe, in care se pot „face” 1-2 probe. Deja imi caut coechipieri, cel mai probabil voi face o echipa alaturi de colegi de la Ro Club Maraton.
multa bafta si spor si tie