luni, noiembrie 25 2024

Telegrafic * Am aterizat sîmbătă la ora 00:25 pe Otopeni, după ce am schimbat două avioane * Drum în noapte apoi, moțăială, discuție amicală  cu Nicu (șoferul) care aflând unde merg s-a angajat să alerge și el un maraton în această toamnă * Pe la 3:30 am ajuns în Moieciu de Sus * am pierdut cel puțin o jumătate de oră pînă am găsit pensiunea * somn de plumb  * mă trezește, pe la 7:00, lumina dimineții și gândul că totuși trebuie să mă pregătesc * urma să alerg EcoMarathon Moieciu * o cursă organizată din entuziasm, de prieteni, alături de care am ținut morțiș să fiu * într-o țară în care multă lume se vaită că nimic nu merge ca lumea * că nimeni nu poate să facă nimic * că românii nu știu decât să mănînce mici și să bea bere * e pe jumătate sinucigaș * pe jumătate de necrezut * și, încă o dată, pe jumătate (sic!) donchijotesc * să pui cap la cap o competiție de maraton montan * dar să revin * o cafea și ceva de mîncare prin bunăvoința prietenului Daniel Mușat * încep să mă trezesc * cap greu, totuși, dar suflet ușor * nerăbdare * dimineață senină ca un zîmbet de prunc * peste 300 de oameni la start * zîmbete, bucurie, adrenalină ținută cu greu în frîu, încurajări reciproce * descătușare * tropăit de picioare pe drumul asfaltat ce începe să urce * apoi mers/alergat/mers pe poteci, drum forestier, prin iarbă, ceva noroi, din nou mers/alergat/mers * sincer, nu țin minte aproape nimic din ce a fost în jurul meu * am fost doar concentrat să nu mă opresc * să nu mă împiedic, să nu cad, să nu mă rănesc *  să înving oboseala, greutățile de plumb din picioare, mâini, umeri pe care le-am resimțit intens mai bine de 12 km, pe bucla a doua a traseului * dar nu m-am oprit * de ceva vreme știu că pot trece peste orice dificultate și că pot termina orice cursă de maraton * în orice condiții * să mai zic doar că  am continuat să merg/alerg/merg * în timp ce în jurul meu natura se oferea voluptos * cu o frumusețe intensă, ce doare aproape * priviți imaginile de mai jos și vă veți convinge * și a venit și momentul de final al cursei * ba chiar  la finiș am simțit nevoia să mă joc și am sprintat ca un mînz, doar ca să mă amuz * așa că am terminat cursa în vînă,  5 ore și 45 de minute * ce au trecut pe nesimțite * și am trecut linia de sosire alături de Daniel, așa cum va trebui să o facem și la Bucegi7500 * apoi am rîs, și ne-am bucurat, și ne-am felicitat, iar puțin mai tîrziu sau în ziua următoare ne-am povestit impresiile * noi, cei peste 300 de alergători * care am fost la EcoMaraton 2010, prima ediție.

       

Foto: Laurențiu Pavel și Adi Beleanu, cărora țin să le mulțumesc.

Comments

comments

Previous

Ştiri pe fugă (XI)

Next

Disecţie pe viu. Anatomia unui maraton

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also