Aripi deschise. Pentru copiii suferind de cancer!
Un alergător are aripi la picioare. Un copil suferind are aripile frânte. Împreună, pot realiza însă lucruri deosebite.
Ro Club Maraton a demarat o campanie umanitară care își propune sprijinirea celor 5.000 de copii internați anual în Secția de Pediatrie a Institutului Clinic Fundeni. Sunt copii internați cu leucemie, limfoame, talasemie, hepatite cronice, precum și copii care fac dializă. Sunt copii suferinzi, cu aripile frânte.
Pentru ei ne propunem să strângem suma de 20.000 euro, în vederea achiziționării a trei monitoare vitale ce evaluează pulsul, tensiunea, saturația de oxigen și determină EKG-ul în timp real, precum și trei sisteme de oxigen.
Pe 29 octombrie va fi organizat un cros umanitar în Parcul Al. Ioan Cuza din București. Va fi un cros cu peste 500 de participanți, cu probe speciale pentru copii, pentru medici și pentru supraviețuitorii cancerului, dar și cu probe pentru jurnaliștii, bloggerii și alergătorii care susțin cauza.
Mai multe amănunte aici.
În continuare, un interviu cu dr. Anca Coliță, de la spitalul Fundeni, în care se prezintă situația copiilor suferind de cancer din România.