Rick și Dick
Am mai scris despre familia Hoyt. E povestea unui tată, Dick Hoyt, și a fiului său, Rick, care de treizeci de ani concurează împreună la diferite maratoane și curse de triatlon din Statele Unite.
La naștere, din cauza unei deficienţe de oxigenare a creierului, Rick Hoyt a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală. În primăvara anului 1977, Rick a dorit să participe la o cursă de alergare în scopuri caritabile, pe distanţa de cinci mile. Tatăl nu era deloc un atlet, dar a fost de acord să participe, alergând cumva, mai mult împingîndu-şi băiatul aflat într-un cărucior. Au terminat aproape ultimii, dar au reuşit să treacă linia de sosire împreună.
În seara acelei zile, Rick avea să îi spună tatălui său: “Cînd alerg, mă simt ca şi cum nu aş avea niciun handicap”.
Din acel moment avea să se constituie Echipa Hoyt. Împreună, tatăl şi fiul – tatăl cu corpul şi fiul cu inima – aveau să termine peste 1000 de curse, dintre care 67 de maratoane (2h:40m, cel mai bun timp înregistrat), numeroase duatloane, triatloane (dintre care şase curse Ironman) sau alergări pe distanţe mai mici. În 1992, tot împreună, pe o bicicletă construită special, au făcut un tur al Statelor Unite, parcurgînd 3735 mile în 45 de zile.
În aprilie, Dick va avea 71 de ani, iar fiul său 50. Tot împreună vor lua startul la Boston Marathon, una dintre cele mai cunoscute curse de acest fel din lume (în imaginea alăturată vedeți familia Hoyt la primul lor maraton, Boston, acum 30 de ani).
Organizatorii maratonului au decis să onoreze prezența celor doi și le va dedica o statuie de bronz, ce va fi situată în apropierea liniei de start, relatează Running Magazine. “În ultimele trei decenii, doi participanți la cursa noastră au impresionat lumea. Familia Hoyt, Rick și Dick, tată și fiu împreună au schimbat literalmente imaginea maratonului și au fost o sursă de inspirație pentru toți atleții, fie ei cu dizabilități sau nu”, se arată într-o scrisoare a organizatorilor maratonului de la Boston.
“Cînd alerg, mă simt ca şi cum nu aş avea niciun handicap”, spune Rick Hoyt.
Poate ca la fel de important ca actiuniile lui RICK si DICK, sunt si cei ce au fost alaturi de ei in cei 30 anii.
Impresionant! Poate o sa scrii si un articol despre triatlonista Julie Moss, o alta poveste de neuitat!
Da, se pare ca va trebui sa abordez si triatlonul pe alerg.ro. Timp sa fie….