luni, noiembrie 25 2024

Fii susținătorul “Pădurii Copiilor” la Maratonul Internațional București, aleargă pe 7octombrie și contribuie direct la procesul de împădurire din România! “Pădurea Copiilor” este un nou proiect ViitorPlus, dezvoltat sub umbrela “Adoptă un Copac”.

Obiectivul principal este de a planta și îngriji câte un puiet pentru fiecare nou-născut. Și pentru că “Adoptă un copac!” este cauza de mediu a Maratonului București de patru ani consecutiv, primele fonduri pentru creșterea “Pădurii Copiilor” au fost strânse cu ajutorul alergătorilor susținători ai cauzei din anii trecuți.

”Poate te întrebi ce ar trebui să facă un astfel de susținător”, se arată într-un material al organizației Viitor Plus. ”Ei bine, în primul rând să-și dorească să fie parte din schimbare, din procesul de construire a unui viitor durabil, în armonie cu natura. Apoi, să participe ca alergător la una dintre cursele Maratonului și, cu acest prilej, să strângi fonduri pentru cauza “Pădurea Copiilor”.

Alergătorii susținători ai cauzei primesc certificat de părinți adoptivi ai unui copac, un ghid cu sfaturi despre cum pot strânge fonduri, beneficiază de înscriere gratuită la oricare dintre cursele maratonului, primesc un tricou profesional personalizat, precum și diferite bunuri sau servicii din partea sponsorilor. În plus, vor avea și o zi specială de plantare, dedicată lor, cu transport și masă câmpenească incluse. De asemenea, la Maraton va exista un stand special de primire și îndrumare a susținătorilor cauzei ”Pădurea Copiilor”, precum și o echipă de maseuri care va avea grija de ei după eveniment.

Teodora Pălărie, vicepreședinte ViitorPlus, explică ce i-a determinat să înceapă acest proiect: „În ultimul secol, au dispărut jumătate din pădurile României. Ne-am întrebat firește, oare cum va arăta următorul secol. Și pentru că noi avem puterea de a crea viitorul copiilor noștri, iar ei au dreptul să respire aer curat, vrem să facem acest lucru realitate, prin creștrerea Pădurii Copiilor. Cu fiecare euro donat, vom planta un puiet.”

Cei care nu pot deveni alergatori susținători ai cauzei, dar doresc să ajute la creșterea  Pădurii Copiilor, o pot face printr-o donație online pe www.viitorplus.ro.

Până acum, proiectul “Adoptă un copac!” a permis plantarea și îngrijirea a 180.000 de puieti, pe o suprafață de 30 de hectare, din cinci localități diferite (comunele Vîlcelele și Dragoș Vodă din județul Călărași, comuna Bragadiru din județul Ilfov, comunele Drăgănești-Vlașca și Poroschia din Teleorman).

Bucharest International Marathon – Raiffeisen Bank 2012 este la a V-a ediție, fiind inclus pe harta europeană a maratoanelor sportive. Evenimentul cuprinde cinci curse diferite pentru amatori sau profesioniști: Cursa Copiilor – 1 km, Cursa Populară – 3.5 km, Maratonul Ștafetă – 4 pers X 10,548 km, Semi-maraton – 21,097 km și Maraton de 42,195 km.

Comments

comments

Previous

Berlin. Mutai și-atât.

Next

Un maraton pe calmante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also