Andrei Roșu rămâne consecvent cu sine însuși. A devenit primul alergător român care a publicat un e-book.
Am întotdeauna un sentiment de bucurie nerăbdătoare când aflu că în lumea alergării românești se întâmplă ceva nou și frumos.
Vestea că Andrei Roșu a publicat un ebook (carte electronică ) în care își povestește maratonul său de la Polul Nord m-a făcut să doresc să visez, să vreau să trăiesc alături de el acea aventură, să văd ce a simțit, ce experiențe l-au marcat…
Mai nimic din toate acestea însă la capătul celor 52 de pagini ale e-bookului.
Nu vreau să se creadă că mă grăbesc în aprecieri: am citit cartea electronică de două ori, la interval mare de timp, tocmai pentru a mi se sedimenta impresiile. Nu am avut așteptări exagerate, nu cred că – deși apărută chiar în zilele decernării premiului Nobel pentru literatură – ar fi trebuit să fie un monument literar.
Însă nu pot să îmi reprim dezamăgirea văzând că acest e-book e în primul rând o jerbă spectaculoasă, o însăilare de sfaturi de dezvoltare personală și o listă lungă de realizări personale prezentate, după gustul meu, cu o grandilocvență nepotrivită.
Știam că Andrei e un om al spectacolului. Știam că îi plac prim-planurile (deh, suflet de fost artist!) însă m-aș fi bucurat ca prin acest e-book să se livreze mai mult cu emoțiile și trăirile sale intime. Să fie mai curând autentic, să iasă puțin din spatele măștii sub care se ascunde.
Însă el expediază momentele de cutremur interior (vezi, spre exemplu, pe acela în care realizează că va fi pentru copilul său un model nepotrivit – pag. 20) în doar câteva fraze și se grăbește să înceapă să prezinte – ca pe o listă de cumpărături – ce trebuie să faci pentru a-ți împlini visele. Totul, dintr-o dată, se banalizează: trebuie să te scoli devreme, trebuie să mănânci sănătos, trebuie să ai un plan pe care să îl urmezi riguros, trebuie să te promovezi, trebuie, trebuie, trebuie.
Pare că Andrei nu are emoții, momente de sincopă, neliniști (doar vreo câteva frici, pe care însă știe că trebuie și poate să și le înfrângă). Andrei îmi pare un om animat de elanuri stahanoviste de împlinire personală și deloc unul care își urmărește senin un vis, eventuala întâlnire cu propriul destin.
El ține să menționeze toți oamenii importanți pe care i-a cunoscut sau alături de care s-a intersectat pe drumul său spre pol (fotbalistul Zidane, realizatorul TV Sir David Attenborough, scuba diverul Rick, alți maratoniști sau aventurieri) însă nu spune nimic despre (eventualele) trăiri interioare sau (eventuale) descoperiri de sens. ”Am învățat o grămadă de lucruri noi, care sunt convins că îmi vor folosi toată viața și pe care sper să le împărtășesc copiilor mei”, e concluzia lui expediată sec.
În ciuda lipsei oricărei note encomiastice în textul meu, nu pot să nu remarc faptul că Andrei rămâne consecvent cu sine însuși: el știe că vrea să devină un model inspirațional pentru copiii săi și pentru alți oameni. E-bookul e un manifest în acest sens.
El știe că vrea să se dezvolte personal prin intermediul alergării (”Alergarea … m-a disciplinat, mi-a dat energia de a face lucruri și mi-a imprimat dorința de a deveni un om mai bun” – pag 9) și e-book-ul oferă nenumărate exemple. El vrea să vulgarizeze alergarea (a se înțelege că o prezintă simplist, pentru un public larg), iar acest e-book o face cu asupră de măsură.
Toate aceste lucruri merită consemnate, salutate chiar.
Sunt însă câteva chestiuni pe care Andrei nu avea dreptul să le facă. Respectiv să își asume merite sau performanțe… discutabile, ba chiar false.
Desigur, e dreptul lui să își pună în evidență câteva premiere (primul român participant la Maratonul Polului Nord și la Maratonul din Antarctica, primul român membru al cluburilor „7 Continente” și „Grand Slam”, primul român care a traversat înot lacul Snagov (???) etc, etc – lista completă la pag 14) însă Andrei greșește când își arogă deținerea ”recordurilor naționale” la alergarea pe șosea, atât pe durata a 24 de ore, cât și pe distanța a 100 de mile (161 km).
Întâi de toate, nu faci un ”record național” într-o cursă neoficială, pe care o alergi singur. Apoi, ignori câteva realizări notabile ale altor alergători români, care au parcurs mai repede aceste distanțe în competiții oficiale. Și amintesc aici doar pe Csato Jozsef (35h:59min pe 245 km la Spartathlon, 2005), Csomortani Attila (212 km în 23h:33min, Balaton, 2011), Adrian Belitu (care a terminat de două ori Badwater). Și ei nu sunt singurii.
Romanian
English
Interesanta recenzia. Nu am citit cartea, nu sunt un amic al cartilor in format electronic. Oricum, nu pot sa descarc gratuit o carte decat daca este gratuita. Daca are un cost, prefer sa stiu acel cost si apoi decid daca o cumpar sau nu. Sa descarc gratuit si sa fac apoi o donatie, nu stiu, nu e genul meu. O fi mult, o fi putin, cat sa dau?
Nu am stiut daca trebuie sa donez pentru ca mi-a placut cartea, alergatorul, efortul, cursa sau cauza, si am murit de foame intelectuala precum magarul lui Buridan.