Straniu e bine
Un fals raport de cursă. De la Runsilvania Night Race.
Am câștigat semi-maratonul de noapte de la Rîmetea, iar Ioana (Mica – n.e) la feminin. Am alergat sub două ore fără să forțez pentru că nu știam traseul. Așa că am făcut o cursă tactică, am stat al doilea. Ultimii 500 de metri am tras mai tare.
În timpul cursei am stat la povești, am combinat alergarea cu mersul în pantă, am inspirat iarba umedă și am expirat ceapa verde mâncată. Alergarea pe iarba moale mi-a plăcut cel mai mult la atingere, iar ciudățenia de a nu vedea nimic în jur sporea plăcerea de a simți pământul sub picioare.
Aerul proaspăt și răcoros devenea sinestezic. Întunericul abia alungat de frontală aproape că mă atingea. Aveam o senzație stranie de somnolență când îmi dădeam drumul mai tare la vale, prin pădure, prin apa rece a pâraielor de munte, ori prin noroiul alunecos. Întunericul mă învăluia ca un cocon. Aș fi vrut să mă opresc și să accept noaptea, dar zoream înainte după luminițe, vrând nuștiuce să-mi demonstrez.
Ca să nu mă împiedic, pe porțiunile abrupte îmi scuturam capul de somn și îmi reveneam. Nu erau senzații tari, ci moi, literare, pentru că nu îmi puteam folosi văzul ca să redau traseul la un click distanță. Din când în când, ridicam ochii spre stânci care păreau niște umbre la fel de opace ca norii vagi.
Mi-a plăcut tare mult experiența, mai ales că nu am mai alergat noaptea. Am mai fost doar o dată prin Pădurea Făget și era același flux de adrenalină, dar fără aerul înțepător de munte, care îmbată.
La prima ediție RUNsilvania Night Race s-au încumetat mai puțin de 30 de alergători, dar la cât de frumoasă e localitatea competiția va crește cu siguranță. Traseul e excelent marcat, organizatorii dedicați, merită toată aprecierea. Sper ca la anul să găsească un sponsor și să lucreze la mediatizare, astfel încât timpul investit să fie bugetat corespunzător.
Pentru mine, Rîmetea este exemplul cel mai potrivit pentru cum se poate dezvolta turismul în Munții Apuseni, un exemplu pentru Roșia Montană și pentru scepticii care nu cred în dezvoltare alternativă la exploatarea brută a lemnului și la minerit pe Valea Arieșului.
Am mai fost la Rîmetea în alergare din Cluj, când am făcut 55 de km, dar priveliștea nu egala stranietatea aerului tare, negru și rece ce o înfășura pe Mama Natură, în timp ce o strigam: „Vreau să te pipăi și să urlu: Este!”. Ea mi-a răspuns că, spre deosebire de Tata, nu e logoreică și că am șanse să o prind doar dacă iuțesc pasul. Dar fugea mai sprinten decât căprioarele din pădure cărora le reflectă ochii în lumina frontalei.
Respect! In sfarsit un articol despre o competitie. Poate au mai fost si altele, dar multe articole de-ale tale nu le puteam duce pana la capat. Nu-mi place alergarea noaptea, dar dupa cum ai prezentat tu situatia, parca ma tenteaza din nou.