„În pădure, simţurile îmi sunt mai treze”.
Uneori alerg sau pedalez 30 de km din Cluj până în Turda sau invers. Trec prin trei păduri, care sunt porțiunile mele preferate de alergare & reflecție. Una e micuță și cochetă, între autostradă şi Cheile Tureni, alta ceva mai mare după comuna Tureni şi ultima, Făgetul, aleasa mea.
În pădure, simţurile îmi sunt mai treze, fără a fi neapărat alerte.
E un timp al meditaţiei, dar nu ca reflecţie asupra a ceva anume și nici golire budistă. Meditația devine fuziune. Creierul în muşchi, muşchii în oase, oasele în iarbă, iarba în pământ, pământul în cosmos.
Alergarea asta e singuratică şi stranie, fără ţel, fără „subiect istoric”, departe de polis, până la descărnare, până la osificare, până la durificare, până la pietrificare.
Este asceza mea, căci meditația tradițională îmi e prea dificilă. Are prea multe puncte de fugă, rătăciri în tradițiile logocentrice.
În alergare, gândurile amorțesc, mișcarea repetitivă mă centrează în corp. N-am un ax în jurul căruia să mă învârt, sunt un derviș care merge înainte. Când sunt în mișcare celebrez nu doar viața, ci viața-moartea deopotrivă. Ca acel copac prăbușit peste potecă și peste care sar, dar despre care biologii știu că el conține mai multă viață pentru ciuperci, insecte și păsări decât un copac erect.
Pare contraintuitiv, când cineva se gândeşte la muşchiul zvelt în alergare, dar nu mă gândesc acum la alergarea scurtă, cu mișcări largi şi muşchi fortificaţi, care sărbătorește viața și mișcarea. Ci la una care nu are capăt, scop, şanse de supravieţuire, una care te ajunge nicăieri la finish, doar piele şi os, o avangardă dincolo de timp.
În literatura motivațională de alergare, oboseala este văzută ca un obstacol care necesită să fie depășit, iar limita trebuie deplasată, într-o agățare disperată și înverșunată de viață, fascinați de proprietățile cinetice ale trupurilor noastre pe care nu le-am mai opri niciodată. Dar dacă alergând încercăm să acumulăm limite din ce în ce mai mari? Pregătindu-ne pentru Marea Descărnare, Marea & Dulcea Oboseală, Marele Ciolan pentru care nici un politician nu s-ar bate…
Nu muşchii ne aseamănă când ne pipăim, căci unul are pomeţii ridicaţi, iar altul pomeţii supţi. Oasele sunt numitorul nostru comun. Cel mai mic numitor comun? Când totul e ras? Nu, dimpotrivă, cel mai mare, căci am urcat dealul în alergare și am văzut orizontul, fuziunea tuturor orizonturilor. Și eram cu toții uniți în oase. Dar nimic lugubru în asta, am coborât după aproape trei ore de alergare dealul prin pădure, am ajuns pe strada Făgetului și am mâncat din curțile caselor: cele mai bune mere, cele mai bune corcodușe, cele mai bune prune! Apoi cel mai bun covrig, cea mai bună bere, cea mai bună țigară! Și am început să fiu rumen din nou.
Poate Jack Kerouac o spune mai bine decât mine despre extaz în cartea pe care tocmai am încheiat-o, The Dharma Bums, și de la care am primit o stranie confirmare a pipăirii oaselor și a extazului care a urmat:
When I’d go to the country store to buy bread and milk the old boys there sitting around among bamboo poles and molasses barrels’d say, “What you do in those woods?”
“Oh, I just go in there to study”
“Ain’t you kinda old to be a college student?”
“Well, I just go in there sometimes and just sleep.”
But I’d watch them rambling around the fields all day looking for something to do, so their wives would think they were real busy hardworking men, and they weren’t fooling me either. I knew they secretly wanted to go sleep in the woods, or just sit and to do nothing in the woods, like I wasn’t to ashamed to do. They never bothered me. How could I tell them that my knowing was the knowing that the substance of my bones and their bones and the bones of dead men in the earth of rain at night is the common individual substance that is everlastingly tranquil and blissful?
Whether they believed it or not makes no difference, too. One night in my rain cape I sat down in a regular downpour and I had a little song to go with the pattering rain on my rubber hood: “Raindrops are ecstasy, raindrops are not different from ecstasy, neither is ecstasy different from raindrops, yea, ecstasy is raindrops, rain on, O cloud!”
Romanian
English