Vânători versus alergători
Sâmbăta trecută, în Alba, vânătorii au fost mai mulți decât alergătorii
de Adi Dohotaru
Am alergat sâmbătă 14 februarie la antrenamentul oficial pe traseul de semi-maraton al cursei Alba Iulia City Race, despre care am mai scris că este una din preferatele mele din țară datorită combinației de istorie și natură.
Startul se dă din cetate, iar alergarea presupune diferențe de nivel serioase pentru o cursă (semi)citadină pentru că se merge spre Dealul Mamut (vf. 775 m).
Am alergat după Szabi și frații Bogya care făceau fartlek. Trei minute tare, apoi două mai lejer. M-au cam rupt la deal, așa că am rămas în spatele lor. Cum nu știam traseul, m-am rătăcit. Am făcut o buclă de aproape 3 km. Din cauza soarelui cald care tăia perpendicular pădurea, a zăpezii și Munților Metaliferi din zare, alergarea spre Mamut a fost plăcută. Ar fi fost și mai ok dacă nu vedeam vreo 20 de vânători pe traseu, pe care i-am auzit de mai multe ori trăgând.
Mi s-a mai întâmplat să alerg prin pădure și să prind vânători, dar nu așa aproape de oraș și fără să îi prind trăgând. Doar auzind în apropiere împușcătura, mi-am dat seama cât de violent e „sportul” lor.
Vânătorii trăgeau de pe un drum marcat turistic, cu cruce galbenă, la vreo 5 km de Alba și la vreo 500 de metri de parcul dendrologic al orașului, în care autoritățile au investit 2,6 milioane de euro. În parcul dendrologic sunt aproximativ 1.100 de specii de plante, iar pistele de biciclete și aleile de promenadă sunt plăcute. Deși eu aș fi ales un material compozit, mai moale, dar care absoarbe apa, nu asfaltul.
Contrastul fizic dintre noi, alergătorii, și vânători era evident. Noi supli, ei grași, noi agili, ei statici. S-a întâmplat în capul meu un cablaj ciudat când am auzit împușcăturile. Îmi imaginam că vânează căprioare, că aș fi una dintre ele și că ar putea trage în mine… Cel mai tare m-a enervat unul dintre vânători care mi-a zis să nu alerg pe acolo că e locul lor de vânătoare. I-am replicat că nu cred că e legală vânătoarea lor.
Mi-am pus problema dacă vânătoarea e legală, mai ales că autoritățile au investit în zonă pentru recreere. Pentru a ne convinge de lipsa de transparență a statului pe site-ul Ministerului Mediului dă eroare la documentul care certifică zonele de vânătoare. Totuși, am găsit că în 2011, zona Mamut, pe care v-o recomand dacă ajungeți în Alba, apare ca fond de vânătoare. Dar nu există date mai recente despre statutul zonei.
Potrivit revistei ”Progresul silvic”, fauna din zona Mamut „este compusă din specii sedentare: mistreţ, vulpe, pisică sălbatică, iepure, căprior, veveriţă, şoareci de pădure, pârş, cârtiţă şi specii eratice: cerb, lup, viezure, jder de piatră etc.”. Fauna e diversificată, de unde și interesul vânătorilor.
După ce termin alergarea sun la 112. Dispecera îmi face legătura cu poliția, mai ales că Radu Milea, unul dintre organizatori, reținuse un număr de mașină. Un echipaj se deplasează, dar nu găsește pe nimeni. Le spun să verifice mașina, dar nu îmi dau un răspuns dacă e legală locația pentru vânătoare. Polițiștii insistă că vânătorii trebuie prinși asupra faptei, nu e îndeajuns un număr de mașină. Ca de obicei cu sesizările, când nu sunt destul de multe ca să facă presiune, treaba se încheie în coadă de pește.
Probabil că și în Alba ar trebui să se întâmple un lucru similar cu ce s-a întâmplat în Cluj, când mistreții s-au speriat atât de tare de vânători încât au intrat kilometri întregi în Mănăștur, cel mai mare cartier al orașului.
Deși sunt din ce în ce mai multe semnale că stilurile noastre de viață dăunează mediului, ele parcă pâlpâie prea slab. Cei mai mulți acceptăm răul cu un soi de fatalism. Am reușit, potrivit unor studii, să distrugem aproape jumătate din fauna sălbatică a planetei în ultima jumătate de secol, dar nu dăm semne că am schimba ceva.
Sâmbăta trecută, în Alba, vânătorii au fost mai mulți decât alergătorii.
Foto: proalba.ro