luni, noiembrie 25 2024

Să ridice mâna cine a avut în timpul unui concurs sau a unui antrenament, măcar odată, o problemă digestivă!

Stomac

[dr. Șerban Damian]

Presupun că toată lumea este cu mâinile pe sus acum (inclusiv eu). Ce este însă de făcut pentru a evita astfel de probleme, deloc plăcute?

Aceste probleme digestive se întind pe un spectru larg: mici crampe sau dureri abdominale, balonare, regurgitare, ba chiar și vărsătură, diaree sau necesitatea de a merge urgent la toaletă. De multe ori te apucă aparent din senin, însă totdeauna există o explicație ce implică doi factori principali: intensitatea efortului și alimentele consumate înaintea efortului.

Digestia și absorbția intestinală se desfășoară cel mai bine în condiții de repaus. La efort intens, sângele este redistribuit în favoarea tuturor țesuturilor care necesită un aport mare de sânge, respectiv oxigen. Drept rezultat, o cantitate mai redusă de sânge va fi disponibilă pentru circulația aferentă tubului digestiv.

Această reducere a fluxului sanguin splanhnic poate deveni critică în condiții de deshidratare semnificativă, mai ales atunci când temperatura ambientală este crescută; practic fluxul sanguin este deviat spre organele interne cu funcții critice (creier, plămâni, inimă), în detrimentul sistemului digestiv. Acest fenomen se va reflecta asupra digestiei, absorbției și motilității digestive.

Tipul de efort fizic poate avea, de asemenea, un impact asupra funcției gastrointestinale. Alergătorii par să experimenteze mai multe simptome gastrointestinale în comparație cu sportivi din alte sporturi precum ciclism, canotaj, patinaj sau ski fond.

Pe durata curselor de alergare pe distanțe lungi 30-50% dintre participanți pot înregistra una sau mai multe simptome gastrointestinale precum regurgitare, crampe intestinale și, uneori, chiar diaree. Rezultatele studiilor din teren, dar și de laborator arată că ingestia înaintea efortului de alimente bogate în fibre alimentare, grăsime și proteine, la fel ca și băuturile hipertonice, pot provoca simptome la nivelul tubului digestiv superior, precum dureri abdominale (stomac “deranjat”), reflux și vărsătură.

Nu există nicio dovadă că o ingestie moderată, regulată de băuturi care nu sunt hipertonice, pe durata efortului ar induce tulburări gastrointestinale și diaree.

În contrast, deshidratarea provocată de un aport insuficient de lichide crește frecvența simptomelor intestinale cum ar fi crampele, diareea (uneori cu sânge) și necesitatea stringentă de a defeca. Fluxul sanguin gastrointestinal redus, însoțit și de scăderea cantității de peptide secretorii intestinale ar putea fi explicația acestor fenomene.

Dr. Șerban Damian este medic nutritionist sportive și președinte al Ro Club Maraton. Acest articol a apărut și în revista Alerg #23.

Comments

comments

Previous

Mișcare multă în Călăraşi (P)

Next

Intestinul alergătorilor (II)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also