luni, noiembrie 25 2024

Așa spun prietenii despre Iulia Găinariu, o fată extrem de tânără, dar serioasă și ambițioasă și care a câștigat cam toate cursele la care a participat anul acesta. Pentru viitor, Iulia și-a propus să alerge tot mai mult. Și, evident, tot mai bine.

iul00
Alerg: Ce crezi că face ca un alergător să fie foarte bun? Și, în context, care crezi că sunt calitățile și defectele tale?
Cred că cea mai importantă calitate a unui alergător ar trebui să fie pasiunea, dăruirea pentru acest sport.Talentul este foarte important, te ajută mult, dar apoi intervine munca, rutina zilnică.  În ce mă privește… Cea mai mare calitate a mea este ambiția. Și, de asemenea, dragostea față de sport. Iubesc să alerg în fiecare zi. Pe mine alergarea mă face fericită, indiferent de ritmul în care alerg, fie dacă trag de mine până cad în genunchi, fie dacă ”lenevesc” ușor, bucurându-mă de peisaj.

Cât despre defecte, ar fi vreo câteva… Cel mai mare este faptul că am câteodată tendința să lenevesc la antrenamente, dacă ceva nu merge bine. Și ar mai fi și altele, dar sunt și eu om, nu-i așa?

Alerg: Ce echipament folosești? Dar susținătoare de efort? Cât de importante sunt acestea pentru a obține rezultate bune?
Din punctul meu de vedere, încălțările de alergare sunt cele mai importante. Eu folosesc unele de la LaSportiva. Am acasă mai multe  perechi, fiecare pentru câte un tip de antrenament sau gen de concurs. Oricum, preferații mei sunt LaSportiva Helios. Doamne, cât mă bucur că există acest adidas. Pur și simplu mă simt minunat în ei! Aceasta, cred, ar trebui să fie principala calitate a încălțărilor, să te simți bine în ele. Apoi vin lucrurile generale: să aibă talpă specifică pentru alergarea montană, să aibă aderență, întăritură sub călcâi etc.

Ca echipament, îl folosesc pe cel de compresie de la Hoko, de care sunt foarte mulțumită. M-a salvat în Retezat de crampe musculare, când nu am fost foarte antrenată și de atunci îl folosesc aproape la toate concursurile, fără ezitare. În ce privește susținătoarele de efort, folosesc Sponser Sport Food. Îmi plac produsele lor, cu ele mă  simt cel mai bine. Nu prea folosesc însă băuturi energizante și nici geluri, pentru că organismul meu nu le acceptă. Folosesc doar magneziu, Activator (în concurs), shake de recovery etc.

Un alt aspect căruia îi acord atenție maximă este hidratarea. În timpul unui concurs mă opresc în toate posturile de revitalizare. E lege pentru mine, pentru că pentru 20 secunde cât pot pierde acolo, risc să pierd apoi 10-20 Iulia01de minute în timpul cursei, dacă nu sunt suficient de bine hidratată.

Alerg: Cum îți influențează alergarea viața profesională și pe cea de familie?
Într-un mod plăcut. Este adevărat că nu mă mai văd cu familia la fel de des ca înainte, deoarece sunt tot timpul plecată. Dar cum eu sunt fericită prin ceea ce fac, părinții mei mă înțeleg. Cu facultatea îmi este mai greu, deoarece îmi ”dereglează” puțin programul de antrenament, dar încerc să le îmbin cât mai plăcut pe amândouă. Mie întotdeauna mi-a plăcut școala, așa că încerc să nu o neglijez.

Alerg: Ai vreun model printre alergătoarele montane, fie din România, fie din afară?
Nu am nici un model. Îmi place să fiu așa cum sunt, deși recunosc că m-am mai inspirat de la câteva alergătoare. Cecilia Mora m-a impresionat prin prietenia ei, iar  Emanuela Brizio prin simplitate. Dana Marin m-a inspirat, recunosc, prin modestia ei și o apreciez foarte mult. Pe ea o pot vedea ca pe un model. De asemenea, Andreea Dan este pentru mine un model de voință și ambiție.

Alerg: Cum te manifești înainte de concursuri? Ai vreo superstiție legată de alergare?
Nu am nimic de genul acesta. Înainte de o cursă sunt tot timpul foarte stresată, emoțiile mă copleșesc foarte repede. Dacă nu simt emoție, înseamnă că ceva nu îmi va merge bine și urmează să o dau în bară. Cel mai bun exemplu este EcoMarathon, unde nu am avut deloc emoții și unde, în cele din urmă, a trebuit să abandonez deoarece m-au frecat foarte tare adidașii. La fel am pățit și la semimaratonul Intersport  Brașov unde am plecat la drum cu cea mai proastă strategie posibilă, asta și pentru că a fost o cursă pe care nu am avut-o în calendar.

Alerg: La ce visezi când e vorba de alergare? Să participi la o anume competiție? Sau să obții o anume performanță?
Nu am o anumită competiție la care să visez să particip. În lume sunt atât de multe curse spectaculoase…  Cu toate acestea, mi-ar plăcea să alerg cândva Maratonul Internațional București. Peste ceva ani, poate. Visez să merg la o asemenea cursă dar să o câștig, nu doar să particip. Pentru mine așa arată visele. Așa că trebuie să aștept momentul în care voi fi suficient de pregătită pentru o asemenea provocare.

Foto: Vasile Iacob

Interviu apărut în revista Alerg#13

Comments

comments

Previous

”Bomba a explodat la momentul potrivit” (I)

Next

Știri pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also