Am mers pe munte sau pe bicicletă vreo 54 de ore, aproape fără oprire. Am trecut de probele de tiroliană, rapel şi mai ales de cea de plutărit, unde până şi noi ne-am mirat că nu ne-am scufundat în lacul Gâtul Berbecului. În două nopţi consecutive am dormit nici cinci ore, ultima oară pe undeva prin Cindrel, sub nişte brazi şi tremurând copios de frig.
Am mers, mers, mers, mers, tot mers, cel mai mult pe jos, dar şi în stilul “push bike” (adică împingând din greu bicicleta la deal) ori prăvălindu-ne la vale, printre pietre, rădăcini de copaci, pe iarbă acoperită de rouă.
De două ori am rătăcit drumul, din cauza ceţii.
Nu ne-a bântuit nici cea mai mică urmă de supărare, dimpotrivă am râs mult, sănătos, ne-am sprijinit unul pe celălalt, prin gesturi mici, cu o vorbă bună. Am ascultat povestea lui Păcală în timp ce mergeam la vale, iar ochii erau aproape închişi de la somn. Nu o dată, am împărţit totul, mâncare, ciorapi, gânduri, susţinătoare de efort.
Stâncă, rouă, iarbă, apă, noroi, din plin. Vânt rece în creastă. Un cal alb decupat miraculous în ceaţă. Creste abrupt conturate, dar şi plaiuri molcome, înverzite, unde parcă timpul nu exista. Afine şi zmeură dulceagă gustate pe fugă.
Dar şi dureri intense de genunchi, muşchi zvâcnind, băşici în tălpi, julituri pe gambe sau în podul palmei, capete izbite de pământul reavăn după vreo cădere de pe bicicletă.
Aşadar, echipa “Die Fantastichen Vier” şi-a îndeplinit obiectivul: a terminat cu bine competiţia Carpathian Adventure. Vreo 65 de kilometri pe munte (la care aş mai adăuga alţi câţiva prin bântuiţi prin ceaţă), plus 130 de kilometri pe bicicletă. Rezultatele oficiale aici.
Alergând singur, am învăţat lucruri noi despre bucurie şi suferinţă. În această cursă am aflat însă alte sensuri ale camarederiei. Psihicul e cel mai important, nu-i aşa?
Romanian
English
Felicitari Marian atat pentru reusita voastra ca si echipa de a termina aceasta cursa, chiar inaintea altor avansati experimentati dar si pentru ca ai reusit sa iti atingi scopul si sa strangi o echipa de oameni de media ( corectura de la Oana 🙂 ) si sper ca ti s-a deschis apetitul pentru astfel de aventuri 😀
Bravos si la mai multe.
Felicitari Marian! Pentru c-ati dus cursa pana la capat asa cum v-ati propus si cel mai important pentru c-ati gasit adevarata prietenie in cadrul echipei intr-o infruntare deloc usoara, adica atunci cand fiecare iese la iveala asa cum e de fapt. Nu v-am cunoscut la CA, nu stiam cine se „ascunde” in spatele numelui vostru interesant 😉 dar macar asa virtual va cunosc acum. Alin – echipa „Fata si Mosii”
Felicitari Baieti si Fete!
M-am auzit strigat la un moment dat pe una dintre potecile de pe langa Turnu Rosu. Cineva povestea aventurile pe care le-am avut cu un jecmanoi, acu’, haaat, multi ani, cand puricele se potcovea cu potcoave de plumb iar imparatii isi pieptanau barbile cu grebla…
Gabi
multumesc pentru urari. Sunt bucuros ca am terminat competitia cu bine, dar si mai bucuros ca am descoperit trei prieteni de care sunt tare mindru. Si sa stii ca nu eu am format echipa, ci m-am alaturat ei. Dar de fapt asta nu are asa mare importanta. In fine, sunt convins ca o sa mai incerc astfel de experiente care, desi foarte dificile si diferite de pasiunea mea principala – alergatul-, au o frumusete aparte.
Alin
Si tie iti multumesc pentru urari. Eu te stiu din relatari ale turelor tale de munte si sunt convins ca vom apuca sa ne cunoastem la o alta competitie. Multa bafta in continuare.
Pacalica
da, a fost cineva care te-a strigat de pe o poteca de munte, povestindu-ti aventurile. Si sa stii ca o facea cu mult umor.
Lasa ca si pacalica si-a facut prieteni bre! ca de cand cu globalizarea asta, aventurile mele au cam mucegait. s-a saturat lumea de scooby doo si cartoon network…
Da ce esti tu Forest Gump?