luni, noiembrie 25 2024

La Paris a început procesul în care fostul preşedinte IAAF Lamine Diack este acuzat de corupţie. El este acuzat de  participarea la un sistem de corupţie menit să-i protejeze pe atleţii ruşi dopaţi.

Lamine Diack (foto centru), care are 87 de ani, a condus Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) din 1999 până în 2015. El s-a prezentat, pe 8 iunie, în faţa judecătorilor francezi, în prima zi de judecată, fiind acuzat de corupţie, spălare de bani şi abuz de încredere.

Procurorii susţin că Diack a solicitat mită în valoare totală de 3,45 milioane de euro de la sportivi suspectaţi de dopaj pentru a acoperi rezultatele testelor şi pentru a-i lăsa să continue competiţia, inclusiv în cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, relatează News.ro.

Aceştia spun, de asemenea, că Diack a obţinut fonduri ruseşti în valoare de 1,5 milioane de dolari în timp ce negocia drepturi de sponsorizare şi de televizare pentru a ajuta la finanţarea campaniei lui Macky Sall pentru alegerile prezidenţiale din 2012 din Senegal, în schimbul încetinirii procedurilor antidoping.

Lamine Diack riscă până la zece ani de închisoare pentru corupţie activă şi pasivă, abuz de încredere şi spălare de bani în bandă organizată.

În proces mai sunt inculpați fiul lui Diack, plus alte patru persoane: Habib Cisse, fostul avocat al lui Diack la IAAF, Gabriel Dolle, care a supravegheat testele antidoping la IAAF, fostul şef al atletismului rus Valentin Balahnicev şi fostul antrenor principal al lotului rus de atletism, Alexei Melnikov. Balahnicev şi Melnikov nu au fost prezenţi în faţa instanţei.

Dolle a negat luarea de mită pentru a permite sportivilor ruşi să concureze. El a declarat instanţei că a fost de acord doar să păstreze tăcerea în ce privește numărul mare de teste pozitive la controalele antidoping în rândul sportivilor ruşi, pentru a ajuta IAAF să găsească sponsori.

„Domnul Diack mi-a cerut să iau în considerare faptul că IAAF se afla într-o stare financiară dificilă şi avea nevoie de sponsori. Nu s-a pus niciodată problema de a permite sportivilor ruşi să participe la competiţii internaţionale”, a spus Dolle, în instanţă.

Într-un caz separat, Lamine Diack este cercetat în Franţa pentru o presupusă luare de mită legată de atribuirea Jocurilor Olimpice de la Tokyo şi a Campionatelor Mondiale de atletism.

Comments

comments

Previous

Un drum spre sine

Next

Oficial, ceva mai mult sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also