Poate ar trebui sa scriu despre programul meu de pregatire pentru semi-maratonul DHL, de simbata. Numai ca nu e mare lucru de spus aici, deoarece zilele acestea fac doar alergari usoare (cca 5-6 km) de mentinere a tonusului. Vorba aceea, si odihna activa e parte a antrenamentului.
Vreau insa sa rememorez doua lucruri care mi-au ramas in memoria afectiva din timpul maratonului de anul trecut. Primul dintre ele a fost, aparent surprinzator, ploaia. Cerurile s-au rupt pentru citeva minute bune si a plouat intens. Lumina a scazut simtitor, norii pluteau putin deasupra pamintului si, din cind in cind, flashuri de lumina si bubuituri naprasnice coborau din cer. A fost putin infricosator, dar mai ales reconfortant. Ploaia a racorit si a indemnat la efort.
Al doilea lucru, e descoperirea unei prietene. Ne cunosteam sumar inainte. Am aflat insa ca a terminat, ultima, cursa de 21 de km. Nu a vrut sa cedeze, a alergat in ritmul propriu, constant, imaginindu-si comentariile ironice ale celor din masina salvarii, care venea la citiva metri in spatele sau. Dupa mai bine de doua ore jumatate de alergare era senina si bucuroasa. Aparent, reusise sa alerge 21 de km. De fapt, descoperise esenta efortului: sa te lupti cu propriile limite fizice si psihice si sa te bucuri la sfirsit. O lectie pe care incerc sa nu o uit.
Romanian
English
