Asociația Elite Running a demarat proiectul ”Educație prin mișcare”, prin intermediul căruia dorește să promoveze un stil de viață sănătos, în rîndul persoanelor sedentare, de toate vîrstele. Finalul proiectului va fi de Ziua Națională, prin organizarea Maratonulului 1 Decembrie.

În perioada 17 octombrie – 28 noiembrie, Asociația Elite Running organizează antrenamente de grup în Parcul Al.I. Cuza din București. Participanții vor fi evaluați în cele șapte săptămîni de antrenamente și vor primi recomandări personalizate pentru a alerga cît mai bine.

Antrenamentele au loc de două ori pe săptămînă și sunt coordonate de instructori acreditați. Pentru înscrieri, intră aici, iar pentru detalii suplimentare puteți consulta site-ul Elite Running.

Finalul proiectului va fi marcat cu ocazia Maratonului 1 Decembrie, aflat la a șaptea ediție. Competiția se va desfășura în Parcul Al. I. Cuza din sectorul 3 și va avea mai multe probe:

  • Maratonul 1 Decembrie – 42,2 km;
  • Semimaratonul E.ON Flash – 21,1 km;
  • Cursa Carrefour Park Lake – 10,6 km;
  • Cursa fotoliilor rulante – 3,2 km;
  • Cursa cetățenilor sectorului 3 – 3,5 km.

Înscrierea la una din probele Maratonului 1 Decembrie se poate face  accesînd site-ul competiției, disponibil la adresa: http://www.maraton1decembrie.ro/inscrie-te/.

Proiectul ,,Educație prin mișcare” este finanțat de către Primăria sectorului 3 din fonduri publice nerambursabile, acordate de la bugetul local și este dedicat tinerilor, persoanelor cu viață sedentară și persoanelor cu dizabilități, locuitori ai sectorului 3 din București.

Comments

comments

Previous post

Pe scurt. Infinit de Savoya și vertical

Next post

Cea mai dură cursă scurtă

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *