Va fi Semimaraton în București
În septembrie, cu sprijinul OMV Petrom, se va organiza a zecea ediție a Semimaratonului București
Veștile bune par să vină și dinspre marile competiții de alergare de la noi. Bucharest Running Club a anunțat că a zecea ediție a Semimaratonului București va avea loc, în aer liber, în perioada 4-5 septembrie. Totodată, un format virtual al competiției se va desfășura între 4-12 septembrie.
OMV Petrom va fi sponsorul oficial al evenimentului.
”Anunțarea OMV Petrom Semimaratonul București reprezintă un pas semnificativ către întoarcerea evenimentelor de alergare care reunesc deopotrivă alergători de elită cât și pe cei care vor să sprijine cauze umanitare”, a declarat Valeria Răcilă van Groningen, președinte Bucharest Running Club, care organizează acest concurs.
La rîndul său, Christina Verchere, CEO OMV Petrom, a spus: ”Ne dorim foarte mult ca reluarea curselor offline să fie posibilă și să vedem un număr cât mai mare de participanți. Susținem un stil de viată sănătos, iar mișcarea este o componentă esențială”.
Numărul de participanți la toate cursele din cadrul Semimaratonului București a crescut constant de la 3.000 de alergători în 2012 la 19.000 în 2019, fiind prezenți alergători din 65 de țări. Numărul angajaților OMV Petrom care aleargă în diferite curse a crescut considerabil, de la 90 în 2012 la peste 660 în 2019.
Anul trecut a fost pentru prima dată în care semimaratonul, programat pentru perioada 8-9 mai, nu a mai avut loc, pe fondul restricțiilor de mobilitate și de distanțare fizică impuse pentru a opri răspândirea pandemiei.
Asta este o veste buna?
Normal, va fi iar blocata circulatia doua zile in zona Izvor si cei care au treaba si drumuri lungi de facut (fara masina personala) vor trebui sa se descurce – adica mers pe jos, schimbat mai multe mijloace de transport, etc.