marți, decembrie 3 2024

Oamenii politici sau oficialii care aleargă sunt extrem de puțini în România. Asta nu înseamnă că sportul nu poate fi un excelent canal de promovare pentru persoanele publice. O scurtă istorie.

Era aprilie 2014. Într-o conferință de presă, ministrul Sportului de atunci, Gabriela Szabo, ținea să își arate sprijinul față de Semimaratonul București, competiție aflată la începuturi.

Alergarea nu avea cum să îi fie indiferentă unei campioane olimpice la atletism, de aici implicarea sa.  Gabriela Szabo participase deja la astfel de concursuri de alergare, însă la acel moment a anuțat și o noutate: guvernul României urma să aibă două echipe la startul probelor mai scurte din cadrul Semimaratonului. Nume ”grele” urmau să facă parte din echipe: premierul Victor Ponta, plus miniștrii Titus Corlățean (Externe), Korodi Attila (Mediu), Gabriel Oprea (Interne), Nicu Bănicioiu (Sănătate), Dan Șova (Transporturi).

Buc
Martie 2016. Actualul ministru al Sportului, Elisabeta Lipă, la rîndul său multiplu medaliată olimpică, anunță că va lua startul în cadrul ”Bucharest 10k&Family Run”, cursă se se va desfășura pe 3 aprilie la București. Lipă, una dintre cele mai mari canotoare ale lumii, este ambasadoare a competiției, așa că prezența sa la start nu e o surpriză.
Dar lucrurile nu se opresc aici.  Elisabeta Lipă spune că a avut deja discuții cu o parte dintre oficialii guvernamentali pasionați de sport, încercînd să îi convingă să vină să alerge și ei.

„Și-au exprimat dorința (de a participa) mai mulți membri din Guvern, nu numai miniștri, dar și persoane din staff-ul premierului și-au exprimat dorința să participe la cursă. Acum facem un apel către cei interesați. Deocamdată nu am confirmările cu cine participă”, a declarat ministrul Sportului pentru Republica.ro. Tot aici se mai spune că între oficialii cunoscuți pentru pasiunea lor pentru alergare se numără Dragoș Doroș*, noul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Dragoș Pâslaru, consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului și Valentin Mircea, șeful Corpului de control al primului-ministru.

* Later edit: Dragoș Doroș e un alergător pasionat, finișer printre altele al Olympus Marathon (vezi aici).

Epilog și ceva întrebări

  • În aprilie 2014, niciunul dintre anunțații miniștri nu a apucat să ia startul la Semimaraton. Interesant e că în aceeași perioadă fostul ministru Elena Udrea începuse să se pregătească serios pentru alergare, organizînd chiar sesiuni de pregătire în Parcul Herăstrău.
  • Între timp, cariera politică a multora dintre oficialii amintiți mai sus s-a terminat cam prost. Sau prost de tot. Demisii neașteptate, anchetă și urmărire penală, acuzații de plagiat. Poate dacă alergau nu s-ar fi întîmplat toate acestea?
  • Actualul guvern nu pare să fie foarte interesat de alergare, la nivel individual cel puțin. Rămîne de văzut dacă măcar oficialii din eșalonul doi, amintiți mai sus, vor participa la cursa din 3 aprilie. Să fi înțeles guvernul că e mai bine să nu anunți că alergi, căci altfel riști să îți periclitezi cariera?

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. Dor, dor..

Next

Trei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also