duminică, noiembrie 24 2024

berly„Sunt un berlinez”. Au trecut 46 de ani de cind presedintele american John F. Kennedy rostea aceste cuvinte in Berlinul de vest, la doar citeva zile dupa inaltarea zidului care avea sa separe pentru decenii cele doua Germanii. Prin aceasta expresie – care in sens literal si scoasa din context se poate traduce si prin „Eu sunt o gogoasa” (cu gem de prune) Kennedy vroia doar sa isi manifeste solidaritatea cu berlinezii din vestul capitalei.

Zece ani mai tirziu se organiza prima editie a maratonului de la Berlin.

Chiar daca nu e nici pe departe un eveniment istoric :), sa mentionez ca m-am inscris la editia din acest an, de pe 20 septembrie, a Real Berlin Marathon. E una din cursele de maraton importante, fiind considerata printre cele mai rapide din lume. Anul trecut, tot aici, Haile Gebreselassie realiza recordul mondial  la barbati.

Pe de alta parte, maratonul de la Berlin e scump (numai taxa de inscriere a fost de 55 de euro, pina la sfirsitul acestei luni) insa e foarte cautat de alergatori (exista o limita a numarului de inscrieri: 40 de mii de persoane). Sa vedem ce sens o sa dau la sfirsit expresiei: „Ich bin ein Berliner”.

Pina atunci imi ramine insa de terminat cu bine Maratonul Everest, pe 29 mai.

Comments

comments

Previous

Remediu pentru viata

Next

O discutie cu seful Decathlon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also