Niciodata nu visez ca alerg. Se pare ca e suficient cat o fac in viata reala:). Cu putin timp inaintea curselor importante am insa, inevitabil, un acelasi vis-cosmar (sau doar cu elemente de cosmar?).
In vis, ma pregatesc sa ajung la punctul de start al unui nou maraton. Merg, numai ca nu pot inainta. Deloc. Fie ma misc greoi intr-o directie gresita, pe un drum care pare fara sfirsit. Fie, pur si simplu, bat pasul pe loc. Ma izbesc ca de un perete. Cu cit incerc sa inaintez, cu atit orice miscare devine mai dificila.
Parca sunt pietrificat, muschii nu ma asculta. De fiecare data, ma trezesc speriat. Sunt constient, dar imobil. Citeva secunde bune imi aud respiratia, imi localizez trupul inert, dar nu simt nicio miscare in el. Din fericire, dupa scurt timp, plumbul din tesuturi, pe care il simt adesea parca si in pleoape, dispare. Totul revine la normal.
Cum visul acesta – cu variatiile sale – este recurent dar cum de fiecare data am terminat cu bine cursele incepute am ajuns sa cred ca e un soi de semn bun. In fapt, probabil e doar o reactie a corpului, care imi semnaleaza starea de stres, concentrare in care ma aflu.
Acum citeva dimineti am avut insa un alt gen de vis-spaima. Si care avea legatura tot cu alergatul. Numai ca de data aceasta eram la o masa, alaturi de un prieten a carui fatza nu puteam sa o deslusesc, si ma temeam ca durerile de stomac, puternice pare-se, ma impiedica sa alerg. Ce sa insemne?
Romanian
English