Știri pe scurt. Da sau nu?
Aceasta a fost întrebarea zilei de duminică. Alergătorii au votat însă, ca de obicei, ”da”. Pe scurt, despre principalele competiții ale sfârșitului de săptămână.
* Dacă titlul articolului face o referire indirectă la votul din Grecia, atunci să începem cu o cursă de 100 km desfășurată în această țară și unde doi alergători români au terminat pe primele locuri. E vorba de Paula Dogaru și Marius Vasilache, care au câștigat cursa de 100 de km a Olympus Mythical Trail, atât la feminin cât și la masculin. Nu în cele din urmă trebuie spus că fiecare dintre ei a stabilit noi recorduri ale cursei: Paula Dogaru (care a terminat a șaptea la general) – 18h:46min:34sec, iar Marius Vasilache – 14h:57min:06sec. Rezultatele complete sunt de găsit aici.
* Nici anul acesta nu au lipsit licuricii la Cozia. Aceștia condimentează de fiecare dată noaptea de dinaintea concursului Cozia Mountain Run, ajuns la a patra ediție. Au fost circa 350 de alergători la cele două probe lungi ale competiției: traseul Cozia (30 km, 1750 m diferență de nivel, 156 alergători) și traseul Stănișoara (21km, 700 m diferență de nivel, 188 alergători), plus traseul Turnu (4 km, 44 alergători) și cros pentru copii. Rezultatele nu au fost încă publicate oficial, dar la cursa lungă pe primele locuri au terminat Silviu Bălan (3h:02min:53sec) și respectiv Adriana Dancu (4h:14min:25sec). Mâine veți citi o relatare despre această cursă scrisă de către Adrian Mila.
* Alte două concursuri de alergare, aflate la debut s-au desfășurat în colțuri diferite ale țării. Cross Running Cheile Turzii s-a desfășurat pe circuitul Cheilor Turzii, pe un traseu de concurs de 11 km, repetat de două ori acumulând astfel 22 km și o diferență de nivel de peste 1640 m. La general a câștigat Nicolae Bălan. Tot mâine o relatare de la această cursă scrisă de către Adi Dohotaru. În Dobrogea s-a desfășurat etapa a treia a Dobrogea Trail Runs, la Celik Dere , Teliţa, în judeţul Tulcea. Circa 35 participanți. Informațiile sunt puține, disponibile aici.
Naționalele de veterani
Probe multe și diverse, participare numeroasă. Vremea caldă, dar nu sufocantă, cu scurte reprize de ploaie. Entuziasm și ambiție. Campionatele Naționale de Pistă 2015 s-au desfășurat între 4-5 iulie pe stadionul Tineretului din București, cu participarea a zeci de sportivi veterani (vârsta minimă de 35 de ani) din întreaga țară. Au fost probe de sprint (100m, 200m, 400m) dar și semifond și fond (800m, 1500m, 3000m, 5000m, 10000m), plus probe de aruncări și sărituri. Câteva recorduri naționale, dintre care menționăm pe cel de 15min:57sec:30 sec realizat de Marius Bușcă (35 ani) la 5.000 metri, Ioana Nica – 5min:52.18sec (1500m) și 22min:03sec (5000m la categoria +55 ani sau cel de 1h:05min:24sec realizat de Constantin Scafă, pe 10.000 m, la categoria +80 ani. Rezultatele complete sunt disponibile aici.
Cros
Crosul Hoia e un concurs care a ajuns la a patra ediție, desfășurându-se în pădurea cu același nume de lângă Cluj. Peste 220 de participanți la cele două probe, de 5 și respectiv 10 km. Iar câștigători au fost Dayana Budișan (25min:10sec) și Matei-Alexandru Cristian (22min:05sec) în proba mai scurtă, respectiv Mona Zuaiter (48min:48sec) și Artur Miklos (38min:53sec) în crosul de 10 km. Rezultatele complete sunt disponibile aici.
Aquathlon
Nu se întâmplă foarte des…. Însă a doua ediție a Campionatului Național de Aquathlon, desfășurată pe 4 iulie, a strâns la start cel puțin tot atât de mulți copii cât adulți. E, întâi de toate, semn al interesului Federației Române de Triatlon de a crește o primă generație serioasă de tineri triatloniști. Desfășurate la Snagov, campionatele au presupus parcurgerea a 2,5km alergare, 1000 metri înot și iarăși 2,5 km alergare la categoria elite și amatori, în timp ce copiii (9-12 ani) au parcurs 200 m înot și 1,2 km alergare, iar cadeții – 500 m înot și 2,5 km alergare. La open a câștigat eternul favorit, Ciprian Bălănescu. A doua zi au fost Campionatele Naționale de Triatlon în formula ștafetă (1.5 km înot, 40 km ciclism și 10 km alergare). Rezultatele oficiale urmează să fie afișate aici.
Double IronMan
Vom încheia tot cu o competiție externă, din nou cu prezență notabilă a sportivilor din România. Astfel, triatlonistul Istvan Szokolsky a parcurs distanța de 7,6 km km inot, urmată de 360 km pe bicicletă și apoi 84 km alergare. Adică de două ori un Ironman, în cadrul Campionatului Mondial de Double IronMan, desfășurat la Velence, în Ungaria. Timpul final: 33h:34min:31sec. Vom reveni pe larg cu detalii.
Foto: Bogdan Popa