luni, noiembrie 25 2024

Mara Guler a stabilit un nou record național în proba de alergare timp de 6 ore. Dar și alte știri pe scurt, de la Londra și din Sahara

### Mara Guler-Cionca, 46 de ani, și-a reconfirmat statutul de cea mai bună ultramaratonistă de la noi. Pe 20 aprilie, în cadrul Campionatelor internaționale ale Poloniei ea a reușit să cîștige proba de alergare de 6 ore, stabilind cu această ocazie și un nou record național: 77,96 km. Noul record urmează să fie omologat, după ce vor fi analizate probele anti-doping. Rezultatele urmează să fie afișate aici: https://polskieultra.pl/wyniki-6h/

### Maratonul de la Londra de anul acesta, desfășurat pe 21 aprilie, a avut multe evenimente memorabile. Cursa a stat sub semnul comemorării cîștigătorului de anul trecut și totodată deținător al recordului mondial (2h:00min:35sec), kenyanul Kelvin Kiptum, care a murit tragic în februarie, la doar 24 de ani. Poate că este un omagiu adus lui Kiptum faptul că acum, la Londra, a cîștigat un compatriot al său, respectiv Alexander Munyao, 27 de ani, care a reușit să accelereze decisiv pe ultima porțiune a cursei pentru a cîștiga într-un timp de 2h:04min:01sec. Locul secund, la 14 secunde, a fost ocupat de etiopianul Keninise Bekele. Prin acest nou rezultat excelent, realizat la 41 de ani, Bekele își consolidează statutul de cel mai mare alergător pe distanțe lungi din istorie (dar acest lucru îl vom detalia în revista Alerg ce urmează să apară în curînd, cu ocazia Semimaratonului București). Revenind la Londra, merită menționat că pe locul 3 a terminat un alergător ”alb”, respectiv britanicul Emile Cairess, cu un timp de 2h:06min:46sec (este a două cea mai bună performanță realizată vreodată de un britanic). Pe locul 4 a terminat un alt britanic (de data asta însă cu origini est-africane), Mahamed Mahamed, care și el – ca și Cairess – a realizat un timp ce îi va permite să participe la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cursa fetelor a fost extrem de spectaculoasă. La start s-au aflat trei dintre cele mai bune patru maratoniste din istorie, de aceea s-a discutat mult înainte de posibilitatea unui nou record în proba feminină. Ceea ce s-a și întîmplat. A cîștigat campioana olimpică, kenyanca Peres Jepchirchir, cu un timp de 2h:16min:16 sec (ceea ce este un nou record mondial în cursele exclusiv feminine). Peres Jepchirchir s-a desprins în cîștigătoare cu doar cîteva zeci de metri înainte de finiș, devansînd-o pe etiopianca Tigist Assefa (deținătoarea recordului mondial de 2h:11min:53sec, Berlin, 2023, timp realizat însă într-o cursă mixtă) cu doar 7 secunde. Pe locul trei, la doar o secundă după, a venit kenyanca Joyciline Jepkosgei, cu un timp de 2h:16min:24sec. Toate rezultatele pot fi văzute aici: https://www.tcslondonmarathon.com/

### Tot pe 20 aprilie, dar după șapte zile de curse pe diferite distanțe, a luat sfîrșit și cursa pe etape Marathon des Sables 2024, desfășurată în deșertul Sahara (în Maroc). Cîștigători au fost marocanii Rachid El Morabity (aflat la a 10-a victorie la masculin) și Aziza El Amrany, la prima victorie. Mai multe detalii, plus imagini spectaculoase, aici: https://www.irunfar.com/2024-marathon-des-sables-legendary-results

Comments

comments

Previous

16.210 km alergați de-a lungul Africii

Next

Alerg la Semimaratonul București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also