luni, noiembrie 25 2024

Mirela Lavric este una din cele mai bune sprintere din România, campioană mondială și europeană pe distanța de 800 de metri. Acum a fost depistată pozitiv cu meldonium, substanța care a fost folosită de peste 100 de alți sportivi, inclusiv jucătoarea de tenis Maria Șarapova.

Vestea a picat ca un trăznet. Lavric, care a cîștigat recent, alături de alte trei coechipiere (Bianca Răzor, Adelina Pastor şi Andrea Miklos), medalia de bronz în proba de ștafetă feminină de 4×400 metri a Campionatelor mondiale indoor la Portland (SUA), este suspectă că ar fi folosit această substanță interzisă.

Mirela Lavric reactioneaza la sfarsitul semifinalei de 800m, in cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, miercuri, 8 august 2012. Laura Lavric a terminat pe locul sapte in seria a 2-a semifinala. BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO
                                      Mirela Lavric la Jocurile Olimpice de la Londra – Foto: enational.ro

Informația a fost primită oficial la Federația Română de Atletism, însă pe moment nimeni nu vrea să facă comentarii suplimentare.

Federația Internațională de Atletism urmează să analizeze cazul și să anunțe măsuri, însă aproape cu certitudine România va pierde medalia mondială, venită după o pauză de 12 ani.

Astfel, sunt şanse mici ca România să-şi mai păstreze medalia luată la competiţia indoor din Statele Unite. Lavric urma să reprezinte țara noastră și la Jocurile Olimpice de la Rio.

De la 1 ianuarie, Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a adăugat meldonium pe lista celor intezise, la clasa S4, modulatori hormonali şi metabolici. Meldoniumul ar fi eficient mai ales la probele de viteză, deoarece creşte vascularizarea muşchiului cardiac şi îmbunătăţeşte performanţele sportive.

Meldonium este principala susbtanţă activă a unui medicament numit Mildronat, care se utilizează pentru insuficienţă cardiacă cronică, carilalgie pe fond de distrofie a miocardului şi tulbulări circulatorii encefalice. Mediamentul stimulează capacitatea de muncă fizică şi intelectuală.

Până în acest an, sportivii puteau folosi acest medicament atât în perioada de pregătire, cât şi în competiţii.

Mildronat este produs de o companie letonă, fiind comercializat în Rusia şi în țările baltice, dar interzis în Europa de vest şi SUA.

Dacă doriți să reciți:
Despre criza pe care o traversează atletismul mondial din cauza dopajului și ce s-ar putea face pentru stoparea acestui flagel.
Despre apariția dopajului inclusiv în competițiile de ultramaraton.

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. S-a spart țeava...

Next

Lui Dumnezeu nu îi plac pantele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also