luni, noiembrie 25 2024

Nu e nevoie de prea multe argumente pentru a alerga într-o zonă pitorească, având totodată ocazia să afli câte ceva despre istoria locurilor. Pentru cine are totuși nevoie de motive, iată câteva care vă pot face să optați pentru a participa la competiția montană Cindrel ÎnAlergare.

cindrel
Liniştea mângâietoare, culorile vibrante în care s-a înfăşurat natura, mirosul de brad ce îmbrăţişează potecile jucăuşe sunt printre primele senzaţii care te împresoară de îndată ce ai parcurs cei 30 km dinspre Sibiu şi ai ajuns la Păltiniş. Practic, te afli în inima Cindrelului, în staţiunea montană cel mai înalt poziţionată din ţară (1442 m altitudine). Păltinişul se întâmplă să fie şi prima staţiune montană înfiinţată în ţara, iar frumuseţea inegalabila a peisajelor şi aerul cochet al cabanelor i-au dus curând vestea şi peste graniţele din acele vremuri.

Astăzi, Păltinişul este una din cele mai iubite staţiuni montane, atât pentru frumuseţea şi diversitatea activităţilor pe care le propune, cât şi pentru atmosfera impregnată de spiritul oamenilor care au trăit aici. Filosoful Constantin Noica, stabilit în stațiune pentru ultimii 12 ani de viaţă, purta pe aici – alături de discipoli precum Gabriel Liiceanu sau Andrei Pleşu – lungi dezbateri intelectuale. A rămas mărturie faimoasa Vila 12, complet restaurată, în care se afla camera conservata a lui Noica, cuprinsă în circuitul turistic. Alături de Cabana Noica, un loc care vine să reconfirme, parcă, puritatea locului, este Schitul Păltiniş, o biserică de lemn ridicată în deceniul trei al secolului al XX-lea, unde se odihneşte Noica şi unde sălăşluieşte totodată un fragment din Sfânta Cruce.

Pentru o şi mai bună conectare la spiritualitatea locului, Păltinişul este un paradis al drumeţiilor de vară, o incursiunile pe traseele din Munţii Cindrel fiind o binecuvântare pentru trup, minte şi suflet. O urcare în mers sau alergare pe Vf. Cindrel (2244 m, cel mai înalt punct), e unul din cele mai frumoase daruri ale muntelui. Apa rece de izvor revigorează, fructele de pădure vă pot îndulci efortul şi zburdând pe pantele domoale, îmbietoare, nici nu vă dați seama cât de repede aţi ajuns în zona de creastă… Aici puteţi savura tabloul Iezerelor Cindrelului, o mostră bine conservată de relief glaciar ce întregeşte măreţia locurilor şi îl răsplăteşte pe hoinar cu aripi de zmeu.

Curioși ssibiuă vedeți toate aceste frumuseți naturale în alergare? Pe 3 august, puteți participa la a doua ediție a competiției Cindrel ÎnAlergare, ce cuprinde un traseu de maraton de aproximativ 42 km şi un traseu de semimaraton de aproximativ 21 de km. În acest an se va organiza şi o cursa a familiei sub conceptul de vânătoare de comori, în care familiile participante se vor afla în competiţie pentru a descoperi zona istorică a Păltinişului.

Peisajul alpin cu trasee acesibile şi pitoreşti, voluntari entuziaşti şi susţinători, afine coapte şi biscuiţii Păltiniş vor fi câteva din lucrurile pe care le puteți regăsi participând la aceast concurs.

Traseele se desfăşoară pe drumuri publice, drumuri forestiere, poteci turistice marcate, poteci de munte nemarcate (dar semnalizate corespunzător de către organizatori pe perioada desfăşurării competiţiilor). Startul şi sosirea vor fi în Staţiunea Păltiniş. O mare parte din traseu este inclus în Parcul Natural Cindrel, cu peisaje deosebite şi cu porţiuni tehnice ce atrag şi îndeamnă la alergare.

(Text și informații oferite de Andra Curtuzan și organizatorii competiției. Foto: Adi Beleanu)

Comments

comments

Previous

Primul Maraton. Piedici

Next

Podcast PrimulMaraton. Un interviu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also