luni, noiembrie 25 2024

Alergarea este un sport din ce în ce mai popular printre români, o dovadă în sprijinul acestei afirmații fiind creșterea de la an la an a numărului de participanți la competiții de profil. În opinia mea, acest fapt îmbucurător se datorează în mare parte internetului.

de Mădălina Amza

La doar un click distanță se află o cantitate imensă de informații legate de orice subiect, începând cu beneficiile practicării regulate a activităților sportive, continuând cu informații “tehnice” legate de echipament, nutriție etc. și terminând cu competițiile organizate în toate colțurile lumii (la care, desigur, te poți înscrie online).

Rețelele de socializare oferă și ele oportunități amatorilor de alergare, în ultima vreme constituindu-se din ce în ce mai multe comunități de alergători, de regulă după criteriul proximității.

În acest moment, un alergător din București se poate înscrie în oricare dintre grupurile: “Alerg în IOR”, “Herăstrău Running”, ”IzvoRun”, ”Alergare Bucla Moghioroș”, ”Alerg în Tineretului”, pentru a socializa cu alți pasionați de alergare din zona respectivă. Există și un grup destinat expaților care locuiesc în Capitală, aceștia întâlnindu-se săptămânal în cadrul alergărilor de grup.

Acum aproximativ două luni am decis să fac un experiment și am creat pe Facebook grupul “Alerg în IOR”, din dorința de a-i cunoaște mai bine pe cei cu care mă întâlneam pe traseu în alergările mele aproape zilnice prin acest parc. Inițiativa a fost primită cu entuziasm: în primele 48 de ore de la lansare grupul număra deja 50 de membri, ajungând în prezent la 95. Dacă până atunci interacțiunea noastră se limita la câte un salut, un zâmbet sau un gest de încurajare, comunitatea constituită pe Facebook ne-a ajutat să aflăm mai multe unii despre alții, să organizăm alergări de grup sau să socializăm și în alte contexte.

Un succes recent a fost organizarea unei alergări de grup în sprijinul campaniei “În pas cu Paul”, prilej cu care 96 de oameni și un cățel au alergat împreună în parcul IOR, pe o vreme nu tocmai prietenoasă, pentru a sprijini Asociația Inima Copiilor în colectarea de fonduri pentru copiii bolnavi de inimă din România.

Avantajele de a face parte dintr-un astfel de grup sunt multiple. În primul rând, dacă simți nevoia unei motivații suplimentare, poți găsi la orice oră un partener de alergare. De asemenea, îți poți crește performanțele participând la alergările de grup (doar nu vrei să rămâi în urmă, nu-i așa?) sau îți poți îmbunătăți tehnica învățând de la alergătorii cu mai multă experiență. În al doilea rând, ai ocazia să cunoști oameni de vârste diferite, din medii diferite, dar cu pasiuni comune. Lipsa subiectelor de conversație nu este niciodată o problemă.

Nu în ultimul rând însă, poate cel mai important lucru este sentimentul de apartenență la o comunitate vie, în cadrul căreia fiecare membru poate contribui într-un mod original la dezvoltarea acesteia.

Foto: davegranlund.com

Comments

comments

Previous

Numerele mele câștigătoare

Next

Atletismul românesc e centenar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also