luni, noiembrie 25 2024

oscar-pistorius– Am tot ezitat să scriu despre drama în care este implicat multiplul campion paralimpic Oscar Pistorius.  Sprinterul sud-african de 25 de ani, care a fost prezentat ca un simbol al puterii de a-ți depăși continuu limitele, fiind primul atlet cu proteze care a participat la JO, este acuzat că şi-a împuşcat iubita în cap. E greu de judecat acum un astfel de caz, cert este că iese la iveală o altă fațetă a personalității lui Pistorius: paranoic, pasionat de arme de foc, implicat în mai multe cazuri de violență domestică. Sunt multe de spus despre cum un ego exagerbat poate deveni uneori un motor al goanei după performanță și al unei paranoice auto-depășiri de sine…

Merită în acest context rememorat și tristul caz al maratonistului Sammy Wanjiru care a murit acum doi ani, cel mai probabil sinucigându-se din cauza incapacității de a gestiona faima, banii tot mai mulți, dar și condiționările aferente acestora.

– O listă a altor sportivi controversați și a scandalurilor în care au fost implicați se găsește aici.

– Se înmulțesc semnalele că ceva nu e în regulă în lumea atletismului de performanță și, desigur, asta are legătură cu dopajul. Unul dintre cei mari alergători kenyeni, Moses Kiptanui, a declarat pentru BBC că  fenomenul dopajului și al corupției ar fi extrem de răspândit. Chiar dacă s-a referit în primul rând la atleții kenyeni, care ar folosi ”orice mijloace, mai mult sau mai puțin curate, pentru a câștiga și a avea astfel bani cât mai mulți”, Kiptanui a menționat și corupția din sport, unde cu bani se poate schimba inclusiv rezultatul unui test anti-doping. Declarațiile fostului campion mondial vin la scurt timp după ce mai mulți atleți kenyeni au fost verificați sub suspiciunea de a folosi substanțe dopante, inclusiv EPO (eritropoetină). Rezultatele oficiale sunt încă așteptate.

– Pentru a încheia pe un ton pozitiv, merită citit și acest interviu cu campionul olimpic la maraton, ugandezul Stephen Kiprotich. Cîteva idei principale: titlul olimpic i-a schimbat viața, a decis să se implice în acțiuni sportive caritabile, va alerga maratonul de la Londra și la Campionatele Mondiale de la Moscova (în august), speră să apuce să își termine școala, iar o viitoare carieră după ce se va retrage din competițiile de performanță va avea evident legătură cu sportul.

Comments

comments

Previous

Park. Run. Parkrun

Next

Formular de calcul al performanței atletice

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also