luni, noiembrie 25 2024
Se poate ca, după mai bine de o jumătate de secol, să avem din nou un eveniment atletic major în România?

Am mai scris despre asta aici. În vara lui 1953, la București, pe stadionul Republicii (care acum nu mai există) aveau loc campionatele internaționale de atletism ale României. Tribunele erau arhipline, cu mii și mii de oameni prezenți. Printre altele, spectatorii (inclusiv jurnalistul Ioan Chirilă, din al cărui volum, “Viața la puls 200“ am preluat informațiile) au putut vedea o întrecere în proba de 5.000m între un titan al alergării, Emil Zatopek (triplu campion olimpic) și un debutant, Vladimir Kuț, care peste doi ani, avea să devină însă dublu campion olimpic la Melbourne). A fost o dispută care a avut toate detaliile unui adevărat spectacol: dramatism, suspans, efort dus la extrem, atitudine și sportivitate, dispută încheiată în cele din urmă cu victoria lui Zatopek.

Acum, după mai bine de 60 de ani de la acel eveniment și după o lungă perioadă de ”secetă” sportivă, România speră să poată organiza în 2019 un Grand Prix de atletism.

În acest sens, Federaţia Română de Atletism şi-a propus să obţină acceptul federaţiei europene de a găzdui anul viitor un Grand Prix. Oficialii FRA mizează pe o organizare bună a Campionatelor Internaţionale ale României(2-3 iunie, la Cluj-Napoca), cu cât mai mulţi sportivi străini la start, pentru a obţine girul European Athletic Association.

„Încercăm să atragem cât mai mulţi sportivi străini, având premii foarte tentante la anumite probe. Noi ne dorim ca această competiţie să fie un fel de repetiţie pentru o competiţie de nivel european pe care să o accesăm la anul, să încercăm să o propunem Federaţiei Europene de Atletism. Este drumul către o competiţie care se numeşte Grand Prix Permit şi acolo trebuie să întrunim mai multe criterii”, a afirmat recent secretarul general al FRA, Augustin Iancu.

Una dintre cerinţele impuse de European Athletics pentru a primi statutul de Grand Prix Permit este tipărirea de bilete de acces la competiţie, preţul acestora fiind stabilit la 20 de lei pentru o reuniune şi 30 de lei pentru ambele reuniuni.

Cea de-a 63-a ediţie a Campionatelor Internaţionale ale României are un buget total de 100.000 de euro, cu premii de 30.000 euro.  La competiţia de pe Cluj Arena vor exista șase probe Premium (400 m, lungime, triplu salt, la feminin, greutate, suliţă, 100 m, la masculin), care vor fi recompensate cu 1.600 euro locul 1, 400 euro locul 2, 200 euro locul 3; ştafetele au fost prevăzute cu 240 euro pentru locul 1, 200 euro locul 2 şi 160 euro locul 3. Celelalte 32 de probe vor avea următoarele premii: locul 1 – 200 euro, locul 2 – 150 euro, locul 3 – 100 euro. FRA a decis să acorde şi premii de performanţă, stabilite conform Tabelei Internaţionale de Punctaj: 600 euro pentru cea mai bună performanţă a concursului, 400 euro pentru a doua performanţă şi 200 euro pentru al treilea rezultat.

Printre performerii români care şi-au confirmat participarea se numără triplusaltista Andreea Panţuroiu, campioană europeană de tineret, Alina Rotaru, campioană mondială universitară la lungime, Andrei Gag, vicecampion mondial indoor la aruncarea greutăţii în 2017, Bianca Răzor, cea mai bună atletă din Balcani în 2017.

Federaţia Română de Atletism a trimis invitaţii de participare pentru 30 de sportivi străini.

În fine, pentru a vedea modul în care azi evenimentele atletice de top încearcă să își apropie spectatorii, să spunem că în cadrul Campionatelor Europene de Atletism, ce vor avea loc între 7-12 august la Berlin, se va organiza și evenimentul ”European Mile”. Mai exact, în Breitscheidplatz, chiar în centrul capitalei germane, va fi construită o pistă de 400m, pe care oamenii vor fi invitați să alerge și să facă mișcare.

Lîngă aceasta va fi construită și o tribună cu 3.000 de locuri, de unde doritorii vor putea vedea finișul probelor de maraton, al celor de marș sau vor putea participa la festivitățile de premiere, ce se vor organiza noaptea și care vor fi însoțite de evenimente culturale.

 

Comments

comments

Previous

Celebrități care se folosesc de alergare pentru a trăi o viață mai bună

Next

Brandul elvețian On Running s-a lansat în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also