luni, noiembrie 25 2024

Da, măi dragă, la 81 de ani (pe care îi va împlini pe 3 martie) fostul președinte Ion Iliescu are o vitalitate de invidiat. Într-un interviu pentru Agerpres, Ion Iliescu spune că este foarte interesat să își mențină starea de sănătate și de aceea merge zilnic pe banda de alergare. „Doresc să-mi păstrez sănătatea, că altminteri, viaţa îmi oferă multe. (…) Deocamdată îmi păstrez vigoarea şi mai ales pe cea intelectuală. Şi mi-aş dori s-o păstrez în continuare”, a spus acesta.

Desigur, Ion Iliescu nu e un atlet în sensul propriu al cuvîntului, însă are în continuare un tonus fizic foarte bun, datorat – după știința mea e pentru prima dată cînd o spune public – mișcării fizice făcută constant. Nu discutăm aici opțiunile sale politice, însă la vîrsta sa Ion Iliescu merită apreciat cel puțin pentru vitalitate. L-am văzut nu cu mult timp în urmă:  proaspăt ras, proaspăt tuns, cu un ten curat, îmbrăcat la patru ace. Agil și energic, gărzile de corp abia se țineau după el.

– Îl mai țineți minte pe Edison Peña, minerul chilian care a cucerit simpatia lumii întregi nu doar pentru că a supraviețuit tragicului accident minier din țara sa, ci pentru că acolo, în subteran, a descoperit pasiunea alergării? În cele 69 de zile în care a trebuit să stea sub pămînt, la 700 de metri, Peña a început să fugă prin galeriile subterane, cîştigîndu-şi porecla de „Atletul”. Ulterior, el a participat la maratonul de la New York (pe care l-a terminat cu greutate) și ieri, pe cel de la Tokyo.

– Și un articol interesant despre alergarea montană și EcoMarathon în Jurnalul Național.

Comments

comments

Previous

Instantanee

Next

De 1 martie

3 comments

  1. Ilici este The Devil, d-aia are atata vitalitate 😀
    Uita-te si la zambetul ala… zici ca daca deschide gura o sa iasa o limba lunga, ca in filmele horror 😀

  2. La multi ani ,dar ne-a mai tinut 20 de ani in comunism, sper ca nu vom mai auzi de el.

  3. Imi pare rau ca citesc acest articol aici, nu il voi putea aprecia pe Ion Iliescu pentru nimic si nu gasesc rostul articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also