Ușurel pe gheață
Ușurel, ușurel, dar chiar credeți că unui alergător îi șade bine așa? Nu prea. Așa că fie ploaie, vânt, zăpadă sau chiar gheață găsim soluții să ne satisfacem dorința de viteză.
de Adrian Ber
Trebuie să recunosc că sunt unul din norocoșii cu prieteni pe alte meleaguri, așa că am profitat de acest fapt ca să intru în posesia unei perechi de Asics GEL-Arctic 4. De când i-am primit am știut că o să ne înțelegem bine – tocmai în acea seară a fost prima ninsoare. Așa că dacă tot au adus zăpada, meritau o „plimbarică” a doua zi. De cu seară simțeam furnicături la gândul că voi încerca pentru prima dată alergarea pe crampoane.
Din păcate nu m-am putut bucura din plin de prima mea experiență de acest gen. Prima zăpadă, ca de obicei sfioasă, cam dispăruse, și așa am văzut și cum e cu crampoanele pe asfalt. Cam neplăcut, așa că am renunțat după nici jumătate din distanța propusă.
De ce neplăcut? În primul rând, crampoanele sunt diferite de cele de la fotbal si sunt ca niște cuie subțiri dar boante. Pe porțiunile de asfalt, cuiele exercită o presiune neplăcută în talpă și în plus te determină să calci incorect pe toată talpa pentru a distribui uniform această presiune. Pe porțiunile de zăpadă, chiar și bătătorită sau înghețată, alergi în mod normal fără nici o grijă. Dar acolo unde simți că ai puteri supraomenești este pe gheață. Indiferent cât este de lucioasă, la o postură corectă nu simți nici o diferență față de alergarea pe un teren obișnuit. De fapt, cred că asta e principala problemă: deși vezi sub picioarele tale luciul gheții, alergi la viteza ta. Doar sunetul cuielor care sparg ușor gheața îți vor aminti unde ești.
Și cum sărbătorile le-am petrecut în orașul natal, Iași, m-am bucurat din plin de alergare pe zăpadă și gheață. Totuși există un scenariu în care nu vă veți putea folosi noile „puteri” pe deplin – nu veți putea lua curbele prea strâns. Crampoanele se bazează pe forța directă de impact, iar la o curbă aceasta este redusă, de unde și o ușoară alunecare. Dar nici pe departe cum ar fi cu papucii uzuali de alergare.
Acum, revenind un pic la modelul meu, Asics Arctic Gel. Ca orice altă pereche de Asics, au fost foarte confortabili, chiar de la prima alergare. Deși pe site-ul producătorului sunt listați pentru toate profilele de alergători, părerea mea este că această pereche nu va excela la capitolul confort pentru supinatorii un pic pronunțați. Impermeabilitatea este mai ridicată decât la papucii de alergare obișnuiți, dar nu veți putea alerga prin troienele de zăpadă. Doar dacă sunt mai joase de glezne; până la urmă sunt pentru alergare pe gheață.
Alte modele de încălțări de alergare din aceeași categorie mai găsiți la
- http://www.runningshop.ro/incaltaminte/trail-running/salomon-spikecross-3-cs.htm
- http://www.runningshop.ro/incaltaminte/trail-running/inov8-inov-8-oroc-340.htm
- http://www.salomon.ro/spikecross-3-cs.html
- http://www.sportsworld.ro/oroc-340.html
- http://www.sportsworld.ro/spikecross-3-cs.html
Ușurel, ah pardon, viteză pe gheață!