Știri pe fugă
– Organizatorii semimaratonului Intersport Brașov anunță că au suplimentat cu 100 numărul de kituri ce vor fi oferite participanților. Astfel, primii 300 de alergători înscriși vor primi tricoul competiției, care este unul tehnic, special conceput pentru sport. Semimaratonul are loc pe 7 aprilie, numărul de 300 de participanți va fi atins în curând.
– Vești bune și de la Cluj. Și care au de a face tot cu implicarea sponsorilor. Astfel, a doua ediție a Maratonului Internațional Cluj se va bucura de prezența unor sponsori noi, care își leagă numele de probele competiției. Astfel, la Cluj se va alerga maratonul Vodafone, semimaratonul Electrogrup și proba de ștafetă Arobs. La fel ca anul trecut, Banca Transilvania se va implica în cursa populară, iar cursa copiilor va avea ca partener hypermarketul Cora. Despre concursul ProSport pentru bloggeri v-am informat deja.
– După atâtea informații serioase, o revistă a presei despre alergare cu ceva… mondenități.
* Astfel, e bine să alergi cât mai multe maratoane, în locuri cât mai exotice, pentru că doar așa ai șansa să o întâlnești pe Naomi Campbell. E drept, nu e chiar originalul, dar totuși o copie destul de reușită. Cel puțin așa reiese din povestea lui Ilie Victor, alergătorul român care duminica trecută a atins borna a 129 de maratoane și care, cu ceva vreme în urmă, la Havana a petrecut o noapte cu o frumusețe locală. Deși nu reiese clar, se pare că întâlnirea a avut loc totuși după ce Ilie Victor și-a alergat maratonul de rigoare.
* Un cuplu de pensionari britanici, amândoi septuagenari au decis ca pe 22 aprilie să își serbeze 50 de ani de căsnicie alergând împreună maratonul de la Londra. Doamna, Charm Robson, s-a apucat de alergat pe la 40 de ani, pentru a fi alături de unul dintre copii, care făcea atletism. „Am crezut că dacă alergăm împreună nu o să ne mai certăm. Nu a fost așa, însă cel puțin m-am atașat de maraton”, spune doamna. Oricum, să ajungi la nunta de aur, asta da probă de rezistență. Ultra-maraton, nu alta.
Și, în final, un test de verificare a capacităților vizuale și a cunoștințelor politico-istorice: ce președinte american face jogging în imaginea de mai jos?
Abraham Lincoln? 😀
Foarte aproape :).
Insa, daca e sa comparam cu un maraton, Abe cel Cinstit (Abraham Lincoln) e abia pe la km 16 (fiind al 16-lea presedinte american), in timp ce presedintele din imagine se afla foarte-foarte aproape de finisul maratonului.
Jimmy Carter?
Jimmy Carter cred
Da, da… Jimmy Carter este. Felicitari. Data viitoare o sa incerc sa ofer si niste premii!