“Atletismul e primul dintre sporturi, pentru că e viața însăși (…) Atletismul, sport pur. Cu o aritmetică elementară. Centimetri, grame, secunde.
Stau și mă minunez uneori cât e de frumoasă această puritate a atletismului. Cunosc recorduri de viteză care au rămas neomologate pentru că pista de 100 de metri a avut o înclinație de… 10 centimetri. Au fost date uitării recorduri fenomenale, pentru că vântul a bătut cu nici zece centimetri mai repede.
La Stockholm sau la Melbourne, performerul atletic se supune acelorași reguli. Doar gravitația influențează efortul și rezultatul.
Închipuiți-vă o ediție a Jocurilor Olimpice fără atletism. Totul s-ar reduce cu cel puțin 50 la sută. Pentru că atletismul, sportul sporturilor, este oxigenul care întreține focul din cupa flăcării olimpice.
Închipuiți-vă mare organism al sportului văduvit de atletism. I-ar lipsi coloana vertebrală. În laboratoarele științifice ale tuturor celorlalte sporturi s-ar stinge luminile. (….)
Atletismul e o luptă. Athlos, în grecește, înseamnă luptă. Iar atletismul reprezintă o luptă dublă. Cu adversarul direct, a cărui respirație o simți arzându-ți ceafa, și cu celălalt adversar, cifra distant și rece, o adevărată broască țestoasă, care fuge mereu înaintea ta și pe care nu o poți ajunge chiar dacă ești Ahile cel iute de picior.
Și totuși, această zbatere veșnică în urmărirea cifrei reprezintă adevăratul sens al atletismului.
Atletismul înseamnă trudă continuă. Și un asalt neîntrerupt. Lupta cu ștacheta mi-a adus victorii multe, dar în toate acele seri ale biruinței, chiar când am bătut recorduri mondiale și în jurul meu s-au aprins torțe, a trebuit să gust și din paharul amar al înfrângerii.
Ultima ștachetă cade întotdeauna. Iar în această ultimă încercare se află veșnica nemulțumire a atletului, care tinde mereu mai sus.
Atletismul nu are limite, fiind simbolul spiritului etern al întrecerii“.
Cuvintele de mai sus aparțin marii campioane Iolanda Balaș și au fost preluat din volumul “Viața la puls 200“ scris de Ioan Chirilă. Aceste cuvinte sunt doar un pretext pentru a aminti că astăzi încep Jocurile Olimpice de la Londra, o competiție unde atletismul (inclusiv probele de alergare) va oferi, ca întotdeauna, un spectacol și un model de viață.
Romanian
English
Imi cer scuze, dar Iolanda Balas vorbeste de stacheta, nu de stafeta!
„Ultima ștachetă cade întotdeauna. Iar în această ultimă încercare se află veșnica nemulțumire a atletului, care tinde mereu mai sus.”
Eu intrasem sa citesc articolul fiindca ma intrigase titlul, cum asa, chiar intotdeauna ultima stafeta cade? Si chiar a cazut vreodata?
Ma miram eu…
D-na Iolanda Balaș vorbește de ștachetă, nu ștafetă. Viteza vântului se măsoară în cm/s, iar performerul poate fi „atletic”, dar cred că e vorba despre „performerul atlet”.
În rest, lupta sportivului cu adversarii și cu sine însuși e, într-adevăr, fascinantă.
Avem nevoie de sportivi ca d-na Iolanda Balaș, avem nevoie de reabilitarea sportului, începând cu sportul pentru cei mici. Parafrazând: ca să trăim ca oameni sănătoși într-o societate sănătoasă
Marian,
Cred ca titlul trebuie corectat: este vorba de ultima „stacheta”!
Ba eu trebuie sa imi cer scuze. Intr-adevar, doar ultima stacheta cade intotdeauna. Din neatentie am schimbat cuvintul din titlu. Multumesc frumos pentru observatie.
Multumesc pentru observatii. Greseala din titlu imi apartine, am corectat-o. In schimb, in ce priveste restul observatiilor – desi sunt corecte in fond – nu am facut nicio modificare, deoarece asa scrie in textul de baza (sau, cel putin, in varianta pe care am consultat-o eu). Multumesc inca o data.
Erorile sunt omenești si le este supus oricine depune un efort de creație sau de autodepășire. Uneori sunt taxate de cititori, antrenori beneficiari, prieteni etc, dar nu neapărat cu răutate. Dincolo de ele, rămâne mesajul care, transmis cu bune intenții, pune în umbră micile imperfecțiuni