duminică, noiembrie 24 2024

WMRAÎn România e încă o disciplină atletică aflată la începuturi. În lume, există însă o federaţie internaţională , recunoscută relativ recent şi de către IAAF, şi s-a ajuns deja la a 25-a ediţie a campionatelor mondiale (anterior, competiţia s-a numit World Trophy).

Anul acesta, Campionatul mondial de alergare montană se desfăşoară pe 6 septembrie în Italia, la Campodolcino şi Valchiavenna iar participarea este numeroasă: 35 de ţări, 72 de atlete, 148 de bărbaţi, 49 de junioare şi 76 de alergători juniori.

Îmbucurătoare este şi prezenţa României, care va alinia două echipe. Cea de seniori este formată din Ionuţ Zincă, Constantin Ifrim, Cristian Prâsneac şi Adi Bostan, iar aceştia vor trebui să alerge 13,04 km, cu +825 m diferenţă de nivel.

A doua echipă este cea a junioarelor, fiind formată din Raluca Morjan, Andreea Ologu şi Cristina Tătucu, care vor avea de alergat 4,3 km, cu o diferenţă de nivel de + 275m.

Cursele de alergare montană sunt încă foarte puţine în România, una dintre cele mai cunoscute fiind maratonul Piatra Craiului, organizată pe o distanţă de circa 40 de km. Cursa, aflată la a patra ediţie, are loc în Zărneşti, în data de 3 octombrie. (Mulţumiri Corneliei David pentru informaţii şi ilustraţie)

UPDATE

Echipa de junioare a României a devenit vice-campioană mondială. La individual fetele au ocupat poziţii foarte bune: Raluca Morjan şi Andreea Ologu – pe locurile 6, respectiv 7, în timp ce Cristina Tătucu a terminat a 24-a (dintr-un total de 42 de alergătoare).

Băieţii au avut o comportare onorabilă, la individual clasîndu-se în ordine Ionuţ Zincă – locul 32, Constantin Ifrim – 90, Cristian Prâsneac – 109 şi Adi Bostan – 119 (dintr-un total de 138 participanţi).

Comments

comments

Previous

Berlin, în linie dreaptă

Next

Prin ploaie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also