sâmbătă, iulie 24 2021

În România sunt mai multe femei pentru care alergarea pe distanțe lungi este o pasiune constantă.

Ultra1
de Ana Baran și Adina Savu 

În decembrie 2013, citeam cartea lui  Dean Karnazes, “Ultramaratonistul. Confesiunile unui alergător de noapte” după care am început să mă întreb dacă şi eu voi ajunge să parcurg astfel de distanţe lungi.

Pe atunci, părea un obiectiv greu de atins, însă în timp am început să mă motivez ca să pot parcurge distanţe tot mai mari. Treptat, prin antrenamente şi cu ajutorul autodisciplinei, pe cont propriu am început să fac față unor schimbări aparent dramatice: pierderea rapidă în greutate, accidentări, lovirea binecunoscutului “zid”. Au fost lecții pe care le-am învățat singură, însă ceea ce m-a motivat în continuare şi m-a ajutat să trec peste perioadele grele a fost nevoia de a mă autodepăşi.

Toate experienţele mele m-au împins să caut să înţeleg cum se descurcă şi alte alergătoare din România. Căutând informaţii, dar negăsind ceea ce căutăm, mi-a venit ideea să scriu un articol pe această temă. Împreună cu Adina Savu, am adresat un set de întrebări mai multor ultramaratoniste, unele cu experienţă mai mare, altele aflate la început de drum, totul în ideea de a împărtăşi public o parte din experienţa lor.

Lista alergătoarelor prezentate este în ordine alfabetică și se va întinde pe parcursul a mai multor episoade.

Mariana Alexandru, 27 de ani

Care este cea mai lungă distanţă parcursă de tine până acum?

100 km la Ciucas Trail Running.

De când ai început să alergi şi cum ai făcut trecerea la distanţe lungi?

Primul concurs de alexandru marianaalergare la care am participat a fost în 2010, mai exact la primul maraton din Ciucaș. Trecerea la distanţe lungi nu am făcut-o într-un mod corect, drept pentru care acum am probleme la un genunchi. Nu m-am antrenat niciodată în mod special şi specific pentru concursuri şi nici nu am crescut distanţele în mod gradual.

Pentru mine, ultramaratoanele au reprezentat doar o provocare şi o experienţă incitantă, care mi-au pus la încercare voinţa şi puterea psihică, dar în schimb, fizicul a avut de suferit. Şi, oricum, acum cred că trebuie să fii puţin masochist ca să-ţi supui corpul la durerile din timpul ultramaratoanelor. De fapt, e o durere şi o nelinişte sufletească, un gol interior pe care încercăm să-l suplinim participând de bună voie şi nesilite de nimeni la astfel de curse. Dar bine că măcar încercăm să-l umplem în acest mod, e un fel de sublimare.

Cum te antrenezi şi care este motto-ul tău în viaţa sportivă?

Încerc să fac mişcare aproape în fiecare zi sau măcar de câteva ori pe săptămână, dar nu pentru concursuri, ci pentru sănătate. Motto-ul meu este cunoscuta expresie latină: “Mens sana in corpore sano”.

Ce cursă ai planificată pe viitor?

În 2015 aş vrea să particip la un maraton şi la Ultra Trail Făgăraş (este o cursă care îmi place mult), dar numai  dacă reuşesc să mă antrenez cât de cât. Mi-am promis să nu mai particip la concursuri lungi fără să mă antrenez înainte. (Foto: Claudiu Bîrliba).

Renate Cornici-Dan, 36 de ani

Care este cea mai lungă distanţă parcursă de tine până acum?

60 km la Carpathian Adventure. Nu mă consider ultramaratonistă. Am terminat câteva curse … lungi, ce-i drcornici-dan renateept: Carpathian Adventure şi Maraton 7500. În rest, merg pe munte (pentru că-l iubesc de când mă ştiu) pe jos şi pe bicicletă mountainbike.

În general, fac mişcare pentru sănătatea mea şi pentru sentimentul unic de pură fericire atunci când ajungi pe un vârf de munte, când te odihneşti pe un bolovan şi asculţi pâraiaşul care curge pe lângă tine, când stai întins în iarbă şi urmăreşti păsările şi fluturii…şi multe alte astfel de momente minunate.

De când ai început să alergi şi cum ai făcut trecerea la distanţe lungi?

Primul concurs a fost în 2002, însă nu pot spune că sunt alergătoare pentru că nu fac asta zilnic. Din când în când, mă apucă febra unui concurs care să mă pună la încercare şi particip ca să văd dacă ajung să-mi cunosc limitele.

Particip la concursuri pe distanţe lungi pentru că ştiu că pot. Sunt foarte departe de performanţă, dar merg pentru mine, pentru sufletul meu!

Cum te antrenezi şi care este motto-ul tău în viaţa sportivă?

Înainte de concurs fac vreo câteva ture, obligatoriu pe munte, pe unde-mi place. Pentru că, în definitiv, asta contează cel mai mult. “Să-ţi placă, ceea ce faci!”

Ce cursă ai planificată pe viitor?

Propark Adventure 2015.

(Foto: arhiva personală)

Comments

comments

Previous

Studiu. Despre tineri și sport

Next

Ultramaratonistele. Câteva portrete (II)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also