Ma consider un simplu amator, indragostit de alergare. Nimic mai mult. Am zis sa scriu pe acest blog doar pentru a arata ca si oamenii obisnuiti, neprofesionistii, pot sa ajunga sa faca lucruri aparent imposibile, precum sa alerge fara oprire 42 de km.
De mic copil mi-a placut sa alerg. La asta, desigur, a contribuit si o inzestrare naturala, cit si faptul ca am copilarit in Curtea de Arges, loc cu multe dealuri si paduri (pe unde alergam sau ma jucam cit e ziua de lunga), cu muntii aproape. Asadar, am avut picioare puternice de cind ma stiu. A mai trebuit doar sa imi hranesc si imaginatia cu ceva, iar acest lucru s-a intimplat in urma lecturilor din carti despre Jocurile Olimpice, cele mai multe scrise de Ioan Chirila.
Eroii copilariei mele au fost asadar, printre altii, Emil Zatopek, Bikila Abebe, Paavo Nurmi, Spiros Louis, anticul Philippides.
Nu am facut deloc atletism, iar singura mea legatura cu alergarea in copilarie a fost faptul ca pentru putin timp am practicat orientarea turistica. Insa visul de a alerga un maraton m-a urmarit mereu. Asa ca in 1986, pe cind aveam 20 de ani, am decis sa alerg o cursa pe cont propriu, pentru ca pe vremea aceea nu existau concursuri publice. Prin mai acel an, daca nu ma inseala memoria, am alergat de unul singur, pe stadionul din complexul Lacul Tei din Bucuresti, 105 ture de pista. Desigur, si inca vreo 200 de metri, ca sa iasa distanta clasica. Aceea a fost prima mea cursa de maraton, alergata in vreo patru ore si jumatate. Fara niciun fel de antrenament, fara spectatori, fara alti competitori.
Continuare pe www.maraton.info.ro/html/marian_chiriac.html.
Romanian
English
