luni, octombrie 21 2024

Se întîmplă și pe la case mai mari. A fost așteptat ca un document ce va aduce dezvăluri neașteptate și va face  lumină în lumea atât de tenebroasă a dopajului în sport. Nici pe departe însă…

Wada doping
Agenţia Mondială Antidoping, WADA, a făcut publică joi partea a doua a investigațiilor sale în legătură cu scandalul din jurul Federației Internaționale de Atletism, IAAF, și a dopajului în atletism. Deși precedată de o campanie media care a lăsat să se înțeleagă că raportul va aduce informații ce vor schimba lumea atletismului, în cele din urmă a lipsit cu totul factorul ”wow”! Iar, pe alocuri, concluziile se bat cap în cap. În final, totul rămîne neschimbat, cei buni, deși au știut despre rău, rămân la locul lor, iar cei răi vor fi ajutați să devină buni.

Reforma în lumea mare a atletismului se amână.

Principalele concluzii ale raportului, așa cum reiese din relatările de presă:
–    IAAF a știut despre corupția din interior și despre cazurile de dopaj escamotate dar vina e doar a unor persoane din conducere
–    Aflat în interiorul sistemului, Sebastian Coe (actualul președinte IAAF) se pare că nu a știut nimic, așa că el merită să rămână la conducerea acestui organism
–    Rusia a trișat. Rusiei i s-a dat însă o listă cu lucruri pe care ar trebui să le facă pentru a remedia lucrurile.
–    Rusia a trișat. Însă tot Rusia are șansa să se schimbe și să poată trimite sportivi la JO de la Rio
–    Probleme sunt și în alte părți (Africa de est în primul rînd) dar urmează ca acestea să fie identificate.

Raportul poate fi citit aici.

Șeful echipei care a realizat raportul, canadianul Dick Pound (fost președinte al WADA) a spus într-o conferință de presă că IAAF merită lăudată pentru introducerea pașaportului biologic ca măsură de combatere a dopajului. ”Tocmai acest pașaport a permis apariția acelor dezvăluiri de presă care au arătat despre modul în care au trișat autoritățile ruse și despre amploarea fenomenui în această țară”, a spus Pound. (Detalii despre caz aici).

Numai că, a adăugat canadianul, IAAF nu a reușit să aibă ”capacitatea organizațională” pentru a contracara fenomenul dopajului.

În ciuda incapacității dovedite a IAAF, Pound consideră că schimbarea trebuie să vină tot din interiorul sistemului. ”Sebastian Coe este cel mai indicat pentru a reforma această instituție (…) IAAF trebuie să-și recapete reputația. Nu-mi imaginez altă persoană care ar putea-o face mai bine decât Lord Coe”, a spus acesta.

Lord Coe, președinte al IAAF din august anul trecut, a lucrat mult timp cu Pound și a fost în funcții de conducere în timp ce fostul șef al IAAF, senegalezul Lamine Diack închidea ochii la cazurile de dopaj din Rusia, în schimbul unor finanțări ilegale. Diack este acum anchetat de justiția franceză.

Întrebat dacă Sebastian Coe ar fi știut despre amploarea dopajului din atletismul rus, Pound a spus: ”Dacă ar fi fost la curent cu corupția, ar fi intervenit”. Pe 8 ianuarie, Pound a fost mai puțin îngăduitor cu Coe, multă vreme vicepreședinte IAAF sub conducerea lui Diack: ”Coe și Bubka erau acolo. (…) Iar ei au avut ocazia de foarte multă vreme să se ocupe de aceste probleme”, declara canadianul într-un interviu acordat ”The Times”.

În ce privește Rusia, opinia lui Pound a fost că această țară trebuie să își schimbe atitudinea față de dopaj și că ulterior IAAF va evalua dacă îndeplinește condițiile pentru a fi reacceptată în lumea atletismului. Încă nu e clar dacă acest lucru se va întâmpla până la JO de la Rio.

Raportul WADA nu menționează nimic despre țările din Africa de est (în primul rînd Kenya) sau altele (precum China sau Turcia) despre care există suspiciuni serioase că au o atitudine tolerantă față de dopaj.

”Nu a intrat în atribuțiile noastre să investigăm situația din Kenya. Acest lucru îl poate face o comisie independentă. Există suspiciuni că și acolo sunt probleme,” a spus Pound.

Să mergem însă mai departe. Publicarea raportului WADA a fost criticată vineri de către ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, care a spus că acesta este ”politizat, atîta vreme cît vrea cu orice preț să demonstreze ceva”.

În același timp, la Paris, Parchetul național financiar francez anunța că cei trei foști înalți responsabili ai IAAF, puși sub acuzare de justiția franceză, au recunoscut că manevrele lor au permis ca 23 de atleți ruși dopați să scape de suspendare, relatează Agerpres.

Lamine Diack, fostul președinte al IAAF între 1999 și 2015, împreună cu fostul său consilier, Habib Cisse, și fostul medic șef al Federației internaționale, Gabriel Dolle, „au recunoscut că, începând din 2011, tratamentul procedurilor biologice suspecte în cazul a 23 de atleți ruși a fost realizat într-o manieră neobișnuită”, a declarat Eliane Houlette, șefa Parchetului.

Acest lucru a permis „acestor atleți să participe la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, și în cazul unora dintre ei la Mondialele din 2013, în condițiile în care dacă procedurile obișnuite ar fi fost aplicate, aceștia ar fi trebuit mai mult ca sigur să fie suspendați”, a arătat procuroarea.

Federația rusă de atletism este suspendată din 13 noiembrie de IAAF, la patru zile după publicarea de către comisia de anchetă a WADA a primei părți a raportului său asupra atletismului rus. Iar pentru a spera să meargă la Rio, Rusia va trebui să obțină ridicarea acestei suspendări de către Consiliul IAAF, a cărui următoare reuniune va avea loc în martie, la Cardiff, în Țara Galilor.

Comments

comments

Previous

Nu-l știți pe Abbas?

Next

”Circuitul Carpaților”. Ediția pilot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also