luni, noiembrie 25 2024
Nu se întîmplă prea des ca finalele mondiale de maraton și de alergare montană să aibă loc în aceeași zi. Nu se întîmplă prea des, de asemenea, nici ca România să obțină medalii. Dar de data aceasta s-a putut.

Mondialele de alergare montană

A 14-a ediție a Campionatelor mondiale de alergare pe distanță lungă. Premana, Italia. Un traseu  lung de 32 de km, cu o diferență de nivel pozitivă de 2.400 m. România are echipe complete, atît la masculin, cît și la feminin.

În cele din urmă, fetele aveau să obțină niște rezultate excelente. Denisa Dragomir s-a clasat pe locul 3 la individual, cu un timp de 3h:59min:34sec, în timp ce echipa – pentru care au punctat Ingrid Mutter (locul 8, cu un timp de 4h:09min:10sec) și Iulia Găinariu (locul 29, cu un timp de 4h:45min:16sec) – avea să obțină la rîndul său medalia de bronz. Să mai spunem că Găinariu va termina cursa cu o mînă luxată în urma unui contact cu o adversară, iar cealaltă reprezentantă a noastră, Cristina Ghiță, a abandonat în urma unui șoc hipotermic.

Pentru Denisa Dragomir (vezi foto) acesta este cel mai bun rezultat ca senioară, clasarea sa pe podium fiind recompensată cu 700 de euro. ”Pentru aceste medalii am muncit șase ani, sunt medalii la care am visat de cînd am terminat junioratul”, a spus Dragomir pe pagina personală de Facebook.

La rîndul lor, băieții au avut o prestație curajoasă și meritorie, ei clasîndu-se în ordine: Bogdan Damian – locul 14, cu un timp de 3h:35min:26sec, Gyorgy Istvan Szabolcs (locul 17 – 3h:37min:04sec), Viorel Pălici (locul 25 – 3h:41min:18sec) și Andrei Preda (locul 39 – 3h:53min:12sec). Pe echipe, băieții au ratat de puțin podiumul, clasîndu-se pe locul 4.

Rezultatele complete se găsesc aici.

Mondialele de atletism. Maraton

A doua zi a Campionatelor mondiale de atletism, desfășurate la Londra. Startul și sosirea au fost la Tower Bridge. E o premieră că probele de maraton se desfășoară în aceeași zi, atît la masculin, cît și la masculin, e drept că la ore diferite.

Mai întîi a fost startul băieților. A fost o cursă frumoasă, cîștigată de kenyanul Geoffrey Kipkorir Kirui cu un timp de 2h:08min:27sec, urmat de etiopianul Tamirat Tola (2h:09min:49sec) și de tanzanianul Alphonce Felix Simbu (2h:09min:51sec). Să mai spunem că Kirui e încă foarte tînăr, are doar 24 de ani, și anul acesta a mai cîștigat maratonul de la Boston. El este al cincilea kenyan ce devine campion mondial. Primul european din clasamentul final a fost  britanicul Callum Hawkins, care a beneficiat de susținerea frenetică a publicului, el terminînd pe locul 4, într-un timp de 2h:10min:17sec. Reprezentantul României, Marius Ionescu – participant la al patrulea Campionat mondial – a abandonat în cele din urmă cursa, pe la km 30. Rezultatele complete sunt aici.

Mult mai strînsă și încheiată cu un rezultat relativ surprinzător a fost cursa fetelor, unde pe primul loc a terminat atleta din Bahrein, Rose Chelimo (28 ani), cu un timp de 2h:27min:11sec. Chelimo, care s-a născut în Kenya, dar a fost naturalizată în Bahrein, a reușit să termine cu un avans de 7 secunde în fața kenyencei Edna Kiplagat, dublă campioană mondială în 2011 și 2013. Medalia de bronz i-a revenit americancei Amy Cragg, în 2h:27min:18sec. Toate trei medaliatele au reușit cele mai bune performanțe ale lor în acest sezon.

Doar o singură reprezentantă a României a încheiat cursa, Liliana Dragomir, care a sosit a 67-a, în 2h:53min:30sec. Paula Todoran a abandonat la km 20. Rezultatele complete sunt aici.

Comments

comments

Previous

Mondialele de atletism. Bolt&Co

Next

Raiffeisen Runners. Bogdan Pojar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also