Transilvania, turism pentru alergători
Revista Forbes recomandă concursul Transylvania 100k alergătorilor interesați să descopere frumusețile acestei zone din România
Sunt mii de curse de maraton în lume: unele mai mari, altele mai mici, unele mai grele, altele mai ușoare, unele mai spectaculoase, altele mai puțin. Pentru toate gusturile.
Pentru mulți oameni, maratonul a devenit un lucru obligatoriu de bifat în viață, o confirmare a nevoii de auto-depășire. Numai că o cursă de alergare poate să fie mai mult de atît: și o ocazie de a descoperi locuri noi, frumuseți mai puțin cunoscute.
Din această perspectivă, revista Forbes a făcut recent o listă cu 12 destinații speciale din Europa. Sunt consemnate aici concursurile din Paris, Londra, Atena sau Roma, dar și locuri cunoscute pentru frumusețea lor, precum Bordeaux, Toscana sau… Transilvania.
Despre Transilvania 100k se spune în publicația citată că este o cursă relativ nouă, care are startul și finișul la Castelul Bran (mă rog, al lui Dracula). Se aleargă prin locuri ”misterioase și spectaculoase”, urcînd și coborînd pantele Bucegilor, pe marginea unor văi abrupte, trecînd prin păduri seculare. Concursul are probe de 100km, 50km, 30km și 20km și oferă premii speciale ”tuturor alergătorilor și echipelor care termină în timpul limită”.
Din partea noastră, o imagine cu tricoul din acest an al Transylvania 100k și informația că încă vă mai puteți înscrie, pînă pe 5 mai, pentru a participa la acest concurs.