luni, noiembrie 25 2024
Cîteva din informațiile de interes din alergare. De pe la noi și de aiurea

# România a reușit să cîștige o primă medalie, într-o probă atletică, la Jocurile Invictus, dedicate militarilor răniți în teatrele de operațiuni. Astfel, Laurenţiu Şerban a încheiat cursa de 1.500 de metri pe locul trei, cu un timp de 5min:47.71sec.

Laurenţiu Şerban a fost grav rănit în 2006, în Afganistan, el pierzându-şi mare parte din piciorul drept. Acum face parte din Team Romania purtând o proteză. Atleții au fost pregătiți de gen (r) Petre Lupan.

Medalia de bronz cucerită de Laurenţiu Şerban este prima pentru România la Jocurile Invictus, unde militarii tricolori răniţi în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak participă pentru prima dată.

Mai multe detalii despre competiție – care se încheie pe 30 septembrie – pe site-ul oficial. Fotografia alăturată este realizată de către Nicușor Cpmănescu / MApN.

# De salutat inițiativa grupului informal de alergare 321sport, care joi 28 septembrie, organizează o întîlnire pe tema ”Accidentările la alergători: cum le prevenim și cum le tratăm”. Participanți: dr. Alin Popescu, biatlonista Eva Tofalvi și președintele FRA, Florin Florea. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

# Duminică, la Maratonul de la Berlin, italianca Catherine Bertone, 45 de ani, care a terminat a șaptea la general, a stabilit un nou record mondial la categoria de vîrstă +45ani, cu un timp de 2h:28min:34sec.

# Și detalii interesante despre două curse care s-au desfășurat tot pe 24 septembrie. Mai întîi, să spunem că a avut loc a 121-a ediție a cursei de 10km Bechovice-Praga, care e cea mai veche cursă de șosea din Europa. Cîștigători au fost Eva Vrabcova 34min:05sec și Jakub Zemanik – 30min:46sec.

Și tot duminică, circa 38.000 de alergători s-au aflat la linia de start a TCS Lidingoloppet, o cursă de cross country, pe distanța de 30 de km, desfășurată în Suedia. Competiția e cea mai mare de acest gen din lume.

 

Comments

comments

Previous

Pe scurt. Ultra Apuseni, cu ”mud” și gorun

Next

Alergarea viitorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also