miercuri, noiembrie 6 2024
Cam cum e posibil să arate viitorul ce stă să vină peste alergători?

Cum vor arăta produsele de hidratare?

Gata, s-au dus vremurile în care simplul amestec de zahăr, sare și apă să poată fi considerat un mix optim pentru (re)hidratare. Marea problemă a actualelor produse este că conțin o cantitate mare de zahăr, ceea ce face ca procesul de ingerare să fie adesea greoi sau să aibă efecte secundare.

O posibilă soluție pare să vină de la un startup suedez, Maurten, care a lansat recent un produs, Drink Mix 320 – folosit inclusiv de către sportivi de elită ce au încercat coborîrea sub timpul de două ore pe distanța maratonului – ce se bazează pe tehnologia hidrogelului, una inovatoare, care urmează să fie brevetată. Pe scurt, și dacă am înțeles eu bine, ar fi vorba de compactarea clasicului gel de hidratare în hidrogel, adică un gel coloidal în care mediul de dispersie este apa. Hidrogelul este transportat rapid prin stomac, în intestin, acolo unde apa, sarea și carbohidrații sunt absorbiți de către corp. Hidrogelul ar fi produs dintr-o combinație de alginat (un extras de alge marine) și pectină.

Marele avantaj al acestui produs, care a fost lansat pe piață, nu este chiar ieftin (45 euro un pachet de 14 pliculețe) ar fi că prin ingerarea rapidă a elementelor de rehidratare se evită momentele atît de neplăcute de depleție de glicogen.

Cum vor arăta încălțările de alergare?

S-a mai scris pe aici că actualii ”păpuci” se fabrică astfel încît să fie cît mai ușori, să ofere o cît mai bună protecție la șocuri (adio paradigma ”fivefingers” și o energie suplimentară la recul. Ei bine, acestor atribute li se adaugă ”personalizarea”.

Dezvoltarea tehnologiei permite acum – e drept că la prețuri încă mari – realizarea de pantofi de alergare la comandă, personalizați. Adidas a anunțat peste vară că a început producția unor modele folosind imprimanta 3D. Clienții își pot comanda online produsul, customizat astfel încît să corespundă tipului de mers, greutății și fuleului clientului, iar apoi roboții se pun la treabă.

Dacă și pînă acum, Nike, Under Armour, Salomon sau New Balance au experimentat și ele imprimarea 3D, dar numai pentru prototipuri pentru încălţămintea atleţilor sponsorizați sau a unor inovații, Adidas vrea să treacă la producția de masă încă de anul acesta. Adidas speră să vândă 5.000 de modele „Futurecraft 4D” în 2017 şi 100.000 de modele anul viitor. Încălţările se vor vinde la un preţ premium, desigur. Să spunem că tălpile customizate realizate pînă acum de Adidas se vindeau la 333 USD bucata.

Vești (să le zicem bune?) vin și de la alți producători. Din această toamnă, Salomon va lansa Mesh, un program care va permite oricui să își comande o pereche de încălțări personalizată, care va ține cont nu doar de conformația anatomică a piciorului sau de stilul de alergare ci va fi adaptată pentru alergarea montană sau de șosea, la alegere.

Pe scurt, piciorul alergătorului va putea fi scanat 3D, măsurîndu-se lungimea, înălțimea sa, identificîndu-se eventualele iregularități la nivelul oaselor. Pe baza datelor obținute, se va crea partea de sus a pantofului, din poliuretan.

Stratul intermediar al pantofului va fi disponibil în trei grosimi (6, 8 sau 10mm) și din două tipuri de spumă, pe baza analizei tipului de călcătură urmînd să se pună accent mai mult pe protecție sau elasticitate. În fine, talpa va fi disponibilă în trei variante: pentru alergare montană (stîncă, teren accidentat), pentru alergare pe teren denivelat sau noroios și pentru alergare pe șosea.

Prețul estimat e de 300 dolari, asta deoarece o mare parte din operațiunile de asamblare se vor face manual. Automatizarea va duce cu certitudine la reducerea costurilor.

Articol realizat de CrazyFlower, product-reviewer pentru revista Alerg.

 

Comments

comments

Previous

Medalie la Invictus și altele pe scurt

Next

Pe scurt. Bucurie pontică cu spartani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also