Nu, nu e vorba despre alergarea de altă dată, ci despre faptul că sunt unii cărora le place să alerge… cu spatele.
La prima vedere, totul se întîmplă aici atît de nefiresc. Faci pașii spre înapoi, așadar cu călcîiul înainte, trebuie să ții spatele cît mai drept, brațele nu fac balans pentru a te ajuta să înaintezi mai eficient, ci pentru a-ți menține echilibrul. În plus, trebuie să tragi mereu cu coada ochiului sau să întorci puțin capul pentru a vedea dacă nu cumva ai ieșit din ”decor” (de pe pistă, de pe șosea).
Și totuși, sunt mulți cărora le place să alerge așa. Cu spatele înainte. Chinul e clar mai mare, dar ați văzut cumva vreun alergător căruia să nu îi placă suferința?
Retro running e, în condiții normale, folosită ca mijloc de antrenament sau de revenire, practicată pe distanțe scurte contribuind la întărirea unor mușchi mai puțin solicitați în alergarea obișnuită, dar mai ales la antrenarea echilibrului.
Dar alergarea cu spatele are – în spate, unde altundeva? – o lungă și glorioasă carieră. Un fel de început a fost în anul 1932, cînd timp de mai bine de șase luni, americanul Plennie L. Wingo parcurgea în acest mod o distanță de circa 13.000 km (cu o medie de 72km pe zi) între Santa Monica (SUA) și Istanbul. Recordul său este valabil și astăzi.
De atunci încoace mulți alți oameni au alergat cu spatele, inclusiv la concursuri așa-numite ”normale”, fie pentru a stabili recorduri, fie pentru a atrage atenția asupra unor cauze pe care le susțin. Să menționăm cîteva nume mai celebre în lumea retro-runnerilor. Astfel, cea mai bună performanță mondială pe distanța maratonului e deținută, la feminin, de canadianca Kathryn Clewley, cu un timp de 4h:26min:06sec, realizat în 2017.
Tot anul trecut, germanul Markus Jurgens stabilea recordul masculin, cu un timp de 3h:38min:27sec. Doar la băieți există performanțe și pe distanța de 100km, deținută tot de un german, Ralf Kug, care a avut nevoie de 21h:34min pentru a străbate această distanță. În schimb, recordul într-o cursă de 24 de ore e deținut de ani buni de americanul Anthony Thorton, care cu ocazia asta nu doar a parcurs 153,52km, ci și a petrecut revelionul cu spatele , el alergînd între 31 decembrie 1988 – 1 ianuarie 1989.
Dacă vă gîndiți că e mult de muncă pînă veți putea doborî aceste recorduri, aveți totuși ocazia să dobîndiți glorie și lauri puțin mai ușor. Asta pentru că a șaptea ediție a Campionatelor Mondiale de Alergat cu Spatele (International Retro Running World Championship) va avea loc între 12-15 iulie la Bologna, în Italia.
Competiția, care se organizează o dată la doi ani, are așadar tradiție. Probele de concurs nu sunt chiar puține, de la distanțe de sprint (100m, 200m, 400m), pînă la cele de semifond și fond (800m, 3.000m, 5.000m, 10.000m). Plus probe de ștafetă, plus – cireașa de pe tort – cea de semimaraton. Participarea e limitată la maximum două curse individuale, oricum șansele la medalii sunt mai mari decît la o competiție normală.
Așadar, cine e tentat de o astfel de experiență?
Imagini de la ultimele mondiale de alergat cu spatele:
Romanian
English
