duminică, noiembrie 24 2024

Semimaratonul Gerar a fost întotdeauna o cursă specială. Acum, cîteva noutăți despre competiția de anul acesta, ajunsă la a X-a ediție

Întîi de toate, să spunem că încă mai sînt cîteva locuri disponibile la proba de semimaraton. Detalii aici.

Altfel, în kit-ul de participare, la toate probele (cros și semimaraton) se va găsi bufful Coolnet® UV+, o bandană realizată în proporție de 95% din materiale reciclate și potrivită pentru activitățile outdoor. Și acum, noutatea de ultimă oră e legată de faptul că tot în kit va fi și un set de manșete de alergare Kalenji.

Totodată, pe lîngă alte premii în produse pe care le vor primi cei ce se clasează pe primele trei locuri la fiecare dintre categoriile semimaratonului (feminin, mixt, masculin) sau la cros, aceștia vor beneficia și de înscrieri gratuite la unul din concursurile organizate de către Asociația Bucharest Running Club. Astfel, premianții de la cros vor putea alerga la cursa de 10km a Bucharest Family &10k, iar cei de la semimaraton la Bucharest Half Marathon.

În fine, participanții și susținătorii trebuie să știe că pe 1 februarie, în ziua concursului, pentru a asigura securitatea participanţilor la competiţia sportivă, accesul şi circulaţia auto în incinta campusului nu vor fi permise. Se recomandă folosirea parcărilor adiacente Campusului Politehnicii București.

Comments

comments

Previous

Iarna sunt recomandate fibrele

Next

Coronavirus. Inclusiv atletismul e afectat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also